Un cuplu, snopit în bătaie de un individ, la Drochia: Bărbatul, condamnat la ani grei de pușcărie după ce una din victime a decedat

„Potrivit învinuirii, la data de 31 mai 2023, pe timp de seară, inculpatul, în vârstă de 39 de ani, în urma iscării unui conflict verbal cu un consătean de al său în vârstă de 70 de ani, cu deosebită cruzime, i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii și picioarele, inclusiv în zona capului, provocând decesul acestuia.

Tot el, acționând cu același scop infracțional, din aceleași motive, a atacat-o și pe concubina bărbatului, o femeie de 64 de ani, aplicându-i lovituri similare.

Potrivit raportului de expertiză judiciară medico-legală victimei i-au fost provocate leziuni corporale sub forma de „Contuzie cerebrală gr.4, fractura oaselor nazale cu deplasare, plăgi contuze a feței, plagă deschisă a regiunii maxilare, edemele ambelor buze”, care se califică ca vătămare corporală gravă, periculoasă pentru viață.

Din cauze independente de voința făptuitorului, acesta nu a omorât a doua victimă, deoarece în timp util la fața locului au intervenit angajații poliției, care au curmat acțiunile acestuia, și ambulanța, care a acordat în timp util asistența medicală de urgență.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul s-a aflat în stare de arest preventiv, iar la 22 februarie 2024, de către Judecătoria Drochia, sediul Central, acesta a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor imputate și condamnat la 23 de ani de închisoare.

Sentința nu este definitivă și este susceptibilă de atac la Curtea de Apel Bălți”, se arată în comunicatul emis de Procuratură.


Preluat de la: Unimedia.info