Un cetățean american acuzat de blasfemie în Pakistan a fost împușcat și ucis chiar în sala de judecată

Un cetățean american judecat în Pakistan pentru o acuzație de blasfemie a fost împușcat mortal chiar în sala de judecată, în contextul adoptării în această țară a unor legi controversate, relatează CNN.

Tahir Ahmed Naseem, în vârstă de 47 de ani, a murit, miercuri, în orașul Peshawar în nord-vestul țării după ce un individ a intrat în sala de judecată și a deschis focul în fața judecătorului, conform oficialilor prezenți. Ucigașul a fost arestat la fața locului.

Naseem era acuzat de blasfemia după ce a susținut că este profet, faptă care reprezintă infracțiune care se pedepsește cu moartea sau închisoare pe viață, conform codului penal din Pakistan.

Într-un comunicat al Departamentului de Stat american se arată că oficialii sunt „șocați, întristați și revoltați” de moartea lui Naseem. Comunicatul arată că Naseem a fost „ademenit în Pakistan din Illinois de indivizi care s-au folosit apoi de legile privind blasfemia din Pakistan pentru a îl captura”.

Conform purtătorului de cuvânt al poliției din Peshawar, criminalul i-a spus lui Naseem înainte să îl ucidă că este un „dușman al religiei” și că „merită să fie ucis” înainte de a deschide focul. Polițiștii investighează cum a reușit suspectul să intre în sala de judecată cu o armă în condițiile în care zona este păzită iar armele de foc sunt foarte dificil de obținut în Pakistan.


Preluat de la: Publika.md