Un candidat renunță la prezidențiale, după ce un membru al grupului său de inițiativă ar fi fost bătut (VIDEO)

Liderul Partidului Regiunilor, Alexandr Kalinin, nu va depune semnăturile la CEC pentru a fi înregistrat în cursa prezidențială. Într-o intervenție pe o rețea socială, Kalinin a declarat că un membru al grupului său de inițiativă a fost bătut de către simpatizanții PSRM și ai președintelui Igor Dodon.

Kalinin spune că incidentul s-a produs marți, în satul Maramonovca, raionul Drochia.

”Fărădelegile care au loc în țara noastră trebuie luate în serios. Oamenii sunt amenințați, sunt împiedicați să colecteze semnături. Ieri, m-au împiedicat să intru în sat. (…). Astăzi, a fost bătut membru grupului nostru de inițiativă și mă întreb ce va fi mâine. Ce sunet voi primi și ce îmi vor comunica, că nu dă Doamne au găsit decedat un membru al grupului de inițiativă, într-un șanț? Dragi prieteni, pentru a nu pune în pericol membrii grupului de inițiativă, declar oficial că sistăm colectarea semnăturilor și nu vom prezenta documentele de înregistrare la CEC în calitate de candidat la funcția de președinte al țării. Nicio funcție în stat nu merită nicio picătură de sânge, nicio viață omenească”, a declarat Alexandr Kalinin. 

Liderul Partidului Regiunilor a anunțat că va informa ministrul de Interne despre incidentul dat, iar cel mai probabil, joi, va susține o conferință de presă în care va anunța oficial despre decizia adoptată astăzi.

 

 


Preluat de la: Publika.md