Un bărbat s-a deghizat într-un bătrân şi a furat peste 100.000 de dolari din mai multe cazinouri

O mască, permis de conducere fals și informații personale obținute în mod ilegal pe internet. Așa a reușit un bărbat din Michigan să fure peste 100.000 de dolari din mai multe cazinouri din Kansas și Michigan, susțin autoritățile americane, potrivit CNN, citat de digi24.ro.

John Colletti s-a deghizat într-o persoană în vârstă pentru a nu ridica suspiciuni. Bărbatul folosea în mod ilegal informații personale ale victimelor sale și documente false pentru a retrage bani din conturile lor personale din automatele self-service din cazinouri.

„Am alertat imediat clienții și forțele de ordine. Pe parcursul investigației, am oferit sprijin și cooperare care au condus în cele din urmă la reținerea acestui suspect”, a declarat purtătorul de cuvânt al Global Payments, Emily Edmonds.

Ancheta a fost demarată după ce 10 victime au reclamat pierderea a aproximativ 98.840 de dolari, între 26 aprilie și 27 mai 2019.

Incidentele au fost raportate poliției din Michigan, care a identificat un suspect pe baza imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. În fiecare caz, în imagini persoană în vârstă, ulterior descoperindu-se că suspectul acționa cu o mască.


Preluat de la: Publika.md