Un avion a aterizat de urgenţă în Grecia

Potrivit operatorului german, Fraport, care gestionează aeroporturile regionale din Grecia, situația afost cauzată de o problemă electrică.

După intervenţia pompierilor pe aeroportul din Rodos, aeronava a fost evacuată, iar toţi pasagerii, care nu au fost răniţi, urmau să-şi petreacă noaptea de luni spre marţi în hoteluri din Rodos, în timp ce a avut loc verificarea tehnică şi de siguranţă.

Compania aeriană germană urma să trimită în Rodos un alt avion, care aduce şi tehnicieni ca pasagerii să-şi poată continua călătoria spre Dubai, în Emiratele Arabe Unite.


Preluat de la: Noi.md