“Salut, Serghei! I-am scris lui Varia despre Sorokin, ție îți voi scrie despre Cehov! În cele din urmă, când am părăsit colonia, mi-am lăsat aproape toate cărțile acolo. Și pe cele care erau acolo le terminasem deja. Când am ajuns aici și m-au băgat în carantină am spus: aduceți-mi ceva de la bibliotecă. Alegerea lor nu ar fi putut fi mai potrivită: “Învierea” de Tolstoi, “Crimă și pedeapsă” și… nuvele și piese de teatru de Cehov. Ei bine, mă gândesc, există o logică: mi-ai scris despre comediile lui și iată-le!”.
Serghei Parhomenko a fost unul dintre băieții revoluției albe din Piața Bolotnaia. Fostă voce populară a radioului “Eco” din Moscova, care a relatat despre tumultuoșii ani ’90, împreună cu Navalnîi a fost una dintre cele mai cunoscute și mai expuse figuri ale mișcării de protest din 2011-2013. Pacifist convins, în 2014, după prima invazie în Donbas, a devenit membru al Comitetului de Dialog dintre Ucraina și Rusia. La scurt timp după aceea a ales exilul în Statele Unite, iar apoi în Grecia, unde locuiește de aproape doi ani.
“De la prima comedie pe care am citit-o, am descoperit de unde vine sintagma «Grecia are de toate», pe care când eram mic o auzeam adesea la părinții mei, repetând-o în glumă acasă. De la «Nunta»! Dar apoi mi s-a întâmplat un accident. Prizonierii regimului special îl tratau pe APC (Anton Pavlovici Cehov, ed.) fără nicio reverență și au rupt jumătate din foile tuturor celorlalte comedii. Deci, din păcate, piesele sunt încă pe lista mea de așteptare… Dar multe dintre nuvelele sale scurte au fost salvate”.
Multe dintre scrisorile lui Navalnîi din captivitate vor fi publicate, așa cum merită. Schimbul de scrisori în urmă cu un an (martie și aprilie 2023) cu Nathan Sharansky, fost viceprim-ministru al Israelului la începutul noului secol, și figură mitică a disidenței sovietice în cel precedent, are aproape valoarea unui testament spiritual. “Totul merge așa cum a stabilit Ecleziastul”, scrie prizonierul. “Ce va fi, va fi”. Sharansky știe despre ce vorbește, după ce a petrecut nouă ani, din 1977 până în 1986, în gulagul siberian Perm-36. “Reușind să rămâi un om liber chiar și în închisoare, tu, Aleksei, influențezi sufletele a milioane de oameni din întreaga lume”.
Dar în ultimele luni ale vieții sale, Navalnîi cu siguranță nu se gândea la moarte. Cât îi era permis, le scria prietenilor despre cărți, despre alegerile americane și chiar despre mâncare, așa cum documentează “New York Times”. Evita compasiunea. Dovadă în acest sens este o altă scrisoare către Fishman, căruia îi mulțumește pentru că i-a oferit detalii despre viața de zi cu zi din Olanda. “Toată lumea crede că am nevoie de cuvinte emoționante și patetice. Dar ceea ce îmi lipsește cu adevărat este stăpânirea realității, a muncii de zi cu zi, știri despre viață, mâncare, salarii, bârfe”. În primul și ultimul recurs împotriva administrației gulagului Kharp, unde a ajuns în decembrie anul trecut, Navalnîi s-a plâns de confiscarea unor scrisori care i-au fost trimise. Vineri, 16 februarie, ziua morții sale, plângerea a fost chiar acceptată. Data ședinței de judecată a fost stabilită pentru 4 martie.
“Și știi, Serghei, apoi am continuat să citesc și m-am gândit să împărtășesc cu tine și să-ți scriu. Încă din vremea școlii noi am avut impresia că poveștile lui Cehov sunt lucruri mărunte și simple. Puțin amuzante, dar nu prea mult. Dar apoi am citit genul acesta de Cargo-200 [referirea este la filmul omonim din 2007, una dintre cele mai întunecate opere despre epoca brejneviană – n.a.] venit de la sfârșitul secolului al XIX-lea […]. Nu găsesc același întuneric în descrierea disperării și sărăciei la FMD [Fiodor Mihailovici Dostoievski – n.a.]. De fapt, după ce am terminat «În râpă», am fixat peretele cu privirea absentă timp de cinci minute. Cine ar fi crezut că cel mai întunecat scriitor rus este Cehov? Prin urmare, evident că tu ai dreptate. Trebuie să citim clasicii! Nu-i cunoaștem!”. Așa se termină ultima scrisoare cunoscută a lui Navalnîi. “În râpă” este o nuvelă în care protagonistul este condamnat la șase ani de muncă forțată în Siberia. Anton Cehov a scris-o inspirându-se dintr-o poveste adevărată care i-a fost spusă în timpul călătoriei la colonia penală de pe îndepărtata insula Sahalin, unde a denunțat apoi corupția temnicerilor și condițiile inumane ale deținuților.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
Preluat de la: Timpul.md