Ultima oră! Spațiul aerian al RM, închis astăzi: Toate zborurile, restricționate în contextul vizitei lui Blinken

„Astfel, în intervalul orelor 08:00 – 21:00 (ora locală), se interzic zborurile de aviație generală, elicoptere, baloane cu aer cald, motodeltaplane, parapante, precum și utilizarea aparatelor de zbor fără pilot (dronă) în Sectorul 1 al TMA Chișinău.

Vă mulțumim pentru responsabilitate și cooperare!”, se menționează în comunicatul Autorității.

Secretarul de stat american Antony Blinken vine astăzi Chişinău, înainte de a merge la Praga, unde se va organiza reuniunea ministerială NATO. Oficialul va avea întrevederi cu Maia Sandu, Dorin Recean și ministerul de Externe. Autoritățile au anunțat mai multe restricții în capitală, în legătură cu vizita lui Blinken.

Aceasta va fi a doua vizită a şefului diplomaţiei americane la Chişinău, după cea din martie 2022.

Primăria Municipiului Chișinău a anunțat că astăzi, 29 mai, va fi limitat temporar accesul persoanelor în anumite locuri publice din capitală. Măsura este luată de poliție, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a E.S. dl. Antony J. Blinken, Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii, care va vizita Guvernul și Parlamentul.


Preluat de la: Unimedia.info