Cancelarul german Angela Merkel l-a vizitat pe opozantul rus Aleksei Navalnîi în timp ce acesta primea tratament într-un spital din Berlin după presupusa sa otrăvire, a informat Der Spiegel, relatează luni Reuters.
Fără a cita surse, Der Spiegel a afirmat că Merkel a mers să îl vadă pe Navalnîi în spitalul Charite, unde acesta a fost internat timp de 32 de zile.
Un purtător de cuvânt al cancelarului german a refuzat să comenteze în legătură cu informaţia apărută în revista germană.
Aleksei Navalnîi, cel mai cunoscut opozant al Kremlinului, a fost transportat cu avionul luna trecută din Rusia la Berlin, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor pe 20 august, în Siberia. Medicii germani care l-au îngrijit au afirmat că el a fost otrăvit cu un agent neurotoxic de tip Noviciok, cunoscut ca produs al cercetărilor militare sovietice, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei.
Moscova a negat orice implicare şi susţine că nu a primit nicio dovadă privind comiterea unei infracţiuni în acest caz.
Navalnîi, în vârstă de 44 de ani, a fost externat săptămâna trecută din spitalul berlinez. El şi-a exprimat dorinţa de a se întoarce în Rusia după ce îşi va reveni complet, dar deocamdată rămâne în Germania pentru recuperare.
Preluat de la: Timpul.md