UE se confruntă cu provocări existențiale – Macron

Cancelarul german Olaf Scholz l-a primit la Berlin pe președintele francez Emmanuel Macron, aflat la a patra sa vizită în Germania în acest an. Cele două părți au discutat probleme actuale de politică internațională, inclusiv tensiunile în creștere din Orientul Mijlociu, a relatat euronews.

Scholz și Macron au condamnat atacul iranian cu rachete asupra Israelului și și-au exprimat sprijinul pentru statul evreu. Politicienii au subliniat, de asemenea, necesitatea unei încetări a focului.

Cu toate acestea, există și diferențe între Paris și Berlin. Cele mai puternice două economii ale Europei nu sînt de acord cu privire la modul de avansare în problema mașinilor electrice chinezești.

Macron a declarat că UE se află într-o poziție foarte fragilă și „ar putea muri” dacă nu își extinde piața unică și nu rezolvă problemele care provoacă fricțiuni între statele membre. Macron a spus că, dacă UE nu acționează acum pentru a reforma normele, Europa va trebui să pună în aplicare un plan de salvare în cinci pînă la zece ani.


Preluat de la: Noi.md