UE ar putea bloca milioane de doze de vaccin să intre în Marea Britanie

Milioane de doze de vaccin ar putea rămâne blocate la granițele Marii Britanii, neputând să mai fie transportate din UE în Regatul Unit, ca urmare a răspunsului pe care Bruxelles-ul l-ar putea da în criza majoră de vaccinuri cu care se confruntă țările membre, relatează The Guardian, citează digi24.ro.

Comisia Europeană a anunțat că va fi pus la punct un nou mecanism de autorizare, pentru a da autorităților naționale de reglementare posibilitatea de a refuza exportul de vaccinuri. O asemenea măsură generează îngrijorări în privința continuării aprovizionării Marii Britanii cu vaccinurile Pfizer/BioNTech. Londra a comandat 40 de milioane de doze din acest vaccin. 

„Există posibilitatea ca, în anumite circumstanțe, să nu mai permitem continuarea exporturilor”, a declarat un oficial UE, citat de The Guardian. 

În cazul în care Regatul Unit ar fi nevoit să se bazeze doar pe vaccinurile pe care le fabrică pe teritoriul său, imunizarea a 75 la sută din populație ar putea fi întârziată cu aproape două luni, potrivit calculelor experților. 

În Marea Britanie a început deja vaccinarea cu serul produs de AstraZeneca, eveniment descris de ministrul Sănătății drept un „moment de cotitură” în lupta cu noul coronavirus. Între timp, însă, compania britanico-suedeză a anunțat că nu va putea să livereze către țările UE cantitățile de vaccin la care s-a angajat inițial, ceea ce i-a înfuriat pe oficialii europeni.


Preluat de la: Publika.md