Tusk, face gume pe seama Germaniei: Dacă vedeți soldați germani, vă rugăm să nu intrați în panică

„Ei sînt aici pentru a ajuta”, a declarat premierul polonez, potrivit Politico, care amintește de evenimentul istoric al invaziei naziste și sovietice în Polonia, ce avea să marcheze debutul celui de-al Doilea Război Mondial.

La 85 de ani de la invazia nazistă, liderul polonez a avut joi un mesaj pentru poporul său: Nu vă speriați dacă trupele germane ajung în orașul vostru.

În timp ce Polonia se luptă cu inundațiile devastatoare care au provocat distrugeri în Europa Centrală, scufundînd comunități întregi și provocînd moartea a cel puțin 24 de persoane, prim-ministrul Donald Tusk a anunțat că Germania s-a oferit să trimită trupe pentru a oferi sprijin. „Dacă vedeți soldați germani, vă rugăm să nu intrați în panică. Ei sînt aici pentru a vă ajuta”, a declarat Tusk, sec, la o reuniune de criză în Wrocław, un oraș din vestul Poloniei care se confruntă cu creșterea nivelului apelor, potrivit presei poloneze.

El a adăugat că trupele americane oferă deja sprijin comunităților afectate de inundații din sudul Poloniei și că Turcia a făcut o ofertă similară de asistență. Germania nazistă a lui Adolf Hitler a invadat Polonia în 1939 împreună cu Uniunea Sovietică, anexînd și împărțind țara între ele, declanșînd astfel cel de-al Doilea Război Mondial.

Această istorie a reprezentat mult timp un punct sensibil în relațiile germano-poloneze, Varșovia cerînd Berlinului despăgubiri financiare pentru devastarea suferită în timpul războiului, deși relațiile dintre vecini sînt stabile în rest. Tusk, prim-ministrul ceh Petr Fiala, prim-ministrul slovac Robert Fico și cancelarul austriac Karl Nehammer se vor întîlni joi la Wrocław cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a discuta răspunsul acestora la inundații.


Preluat de la: Noi.md