Parlamentul Republicii Moldova a găzduit și în această săptămână mai multe vizite de informare, organizate în spiritul transparenței și al dialogului cu publicul.
Oaspeții au venit să afle cum funcționează instituția legislativă și cum sunt luate deciziile care modelează parcursul european al Republicii Moldova.
Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentului, printre vizitatori s-au numărat turiști din Marea Britanie, invitați de deputata Marcela Adam, precum și tineri din organizația germană „Junge Union Bavaria”, care au purtat discuții cu deputatul Radu Marian. Parlamentul a primit, de asemenea, reprezentanți ai organizațiilor internaționale People in Need și World Food Programme, veniți din România, Georgia, Italia, Polonia și Zimbabwe.
Instituția și-a deschis ușile și pentru tinerii din Republica Moldova: studenți ai Universității Cooperatist-Comerciale și ai Colegiului „M. Ciachir” din Comrat, dar și elevi ai Liceului Teoretic „Emil Nicula” din Mereni, raionul Anenii Noi.
Conform Serviciului de presă al Parlamentului, aceste vizite contribuie la consolidarea transparenței, deschiderii și apropierea dintre Legislativ, cetățeni și partenerii internaționali.
Publicul interesat își poate programa o vizită pe platforma dedicată http://vizite.parlament.md.
Preluat de la: Timpul.md