Turcia va dona echipament de protecţie pentru medici

Turcia va dona Moldovei mai multe echipamente de protecție împotriva COVID-19. Guvernul a aprobat iniţierea semnării unui Acord în acest sens între cele două ţări.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă. Donația va conține 30 de mii de măști, câte 10 mii de perechi de mănuşi şi combinezoane, cinci mii de ochelari de protecţie, precum şi o tonă de dezinfectanți.

Potrivit ministerului Sănătății, echipamentele sunt destinate personalului medicali din prima linie care luptă împotriva COVID-19.

Acordul va fi încheiat pentru o perioadă nedeterminată şi va intra în vigoare la data semnării.

Până acum, în Moldova, 585 de lucrători medicali s-au infectat cu noul coronavirus, ceea ce constituie peste 25 la sută din numărul total de îmbolnăviri. Patru dintre aceştia au decedat.


Preluat de la: Publika.md