Trump: Beijingul ar fi putut opri epidemia înainte ca aceasta să se răspândească pe întreg globul

 

Preşedintele Donald Trump a reluat luni criticile la adresa Chinei, afirmând că Beijingul ar fi putut opri epidemia înainte ca aceasta să se răspândească pe întreg globul şi a precizat că administraţia sa realizează "investigaţii serioase" asupra evenimentelor, informează Reuters şi AFP, citate de Agerpres. "Facem investigaţii foarte serioase …Suntem nemulţumiţi de China. Credem că boala ar fi putut fi stopată la sursă. Ar fi putut fi oprită rapid şi nu s-ar fi răspândit în lumea întreagă" a declarat Trump în conferinţa de presă de la Casa Albă.

"Sunt multe modalităţi prin care putem să le angajăm responsabilitate şi realizăm o anchetă foarte serioasă" în legătură cu acest subiect, a adăugat preşedintele SUA.

Donald Trump a fost întrebat de un reporter în legătură cu un editorial apărut în revista germană Bild care solicita Beijingului să plătească Germaniei 165 de miliarde de dolari despăgubire.

"Vorbim de mult mai mulţi bani", a răspuns preşedintele miliardar. "Nu am stabilit încă suma finală, dar este foarte ridicată", a adăugat el. "Nu au fost daune doar în SUA, ci în lumea întreagă", a explicat Trump, potrivit AFP.

"Nu vom uita niciodată aceşti oameni care au fost sacrificaţi din cauza unei incompetenţe sau poate a altceva, într-un moment în care ei ar fi putut proteja lumea", a mai declarat preşedintele american.

În ultimele săptămâni, Donald Trump a acuzat China că a întârziat să informeze lumea în legătură cu amploarea extinderii epidemiei şi că nu a comunicat numărul exact al deceselor provocate de COVID-19.

Administraţia sa nu a exclus nici posibilitatea ca noul coronavirus să se fi răspândit, accidental, dintr-un laborator de cercetare asupra liliecilor din Wuhan.

Pe 18 aprilie, preşedintele Donald Trump a avertizat China că s-ar putea confrunta cu "consecinţe" dacă este "responsabilă în mod conştient" de pandemia noului coronavirus
 


Preluat de la: Timpul.md