Trei regiuni din Italia ar putea redeveni zone roșii

Rata de pozitivare a crescut în Italia după sărbători, motiv pentru care autoritățile din Peninsulă au decis ca stațiunile de schi să rămână închise. În plus, trei regiuni ar putea redeveni zone roșii după expirarea restricțiilor de sărbători. 

Deschiderea stațiunilor de schi din Italia a fost amânată până pe 18 ianuarie, în condițiile în care, într-o singură zi, rata de pozitivitare a crescut cu trei puncte. Într-o singură zi, rata de pozitivitare în Italia a crescut cu trei puncte, de la 14,1% vineri la 17,6% sâmbătă.

Rata de transmitere a infecției continuă să crească în Italia. Cifrele prefigurează, la expirarea decretului de Crăciun, pe 6 ianuarie, restaurarea zonei roșii sau portocalii pentru unele regiuni, scrie publicația La Stampa, citată de Mediafax. Acestea sunt Veneto, Liguria și Calabria, zone roșii, dar în pericol sunt și Puglia, Basilicata și Lombardia.

Din 7 ianuarie, regiunile ar trebui să revină în zona galbenă (cu excepția Abruzzo), însă rata de contaminări ar putea schimba planurile autorităților. Guvernul va stabili acest lucru săptămâna viitoare, pe baza noilor date despre infectări. În special, în Friuli Venezia Giulia, Valle d’Aosta, Piemonte, Trento și Emilia Romagna au o probabilitate mare de a depăși pragul critic de ocupare a paturilor din spitale, în timp ce pentru Lombardia, Trento și Veneto, același lucru este valabil și pentru terapia intensivă, mai scrie sursa citată.Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a semnat ordinul de amânare a redeschiderii stațiunilor de schi până la 18 ianuarie 2021, pentru a preveni din nou răspândirea virusului. 

Restricțiile pe timp de noapte rămân și ele valabile. Oamenii nu pot ieși din case după ora 22.00. În zonele galbene, restaurantele și barurile vor putea servi până la ora 18. Piscinele, sălile de sport, cinematografele și teatrele vor rămâne închise. Pe de altă parte, expozițiile și muzeele cu intrări limitate ar putea fi redeschise.

Sâmbătă, Italia a înregistrat 11.831 noi cazuri de Covid din 67.174 teste, 364 de oameni au murit, numărul total al victimelor ajungând la 74.985, scrie digi24.


Preluat de la: Publika.md