Trei primari, un fost edil și un consilier raional, în conflicte de interese și incompatibilități de funcție

Patru aleși locali și un fost primar sunt bănuiți de încălcarea regimului juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese.

Potrivit unui comunicat emis de ANI, în 2016, primarul comunei Buda, din raionul Călărași, a admis un conflict de interese cu soțul, pe care l-ar fi angajat la la primărie în calitate de șofer, în privința căruia ar fi emis o serie de acte administrative și juridice, în perioada 2016-2019. De aceeași ilegalitate este bănuit și edilul din Chiriet-Lunga din UTA Găgăuzia. 

Totodată, reprezentanții Autorității Naționale de Integritate au constatat, că primarul comunei Drăgănești din raionul Sîngerei ar fi examinat și semnat contracte de arendă a terenurilor cu o firmă, în care figura în calitate de fondator cu cotă-parte.

De asemenea, în 2016, fostul primar al comunei Zîrnești din raionul Cahul ar fi încheiat dispoziția de angajare și contractul individual de muncă cu tatăl său, iar în anul 2017 a semnat cu acesta un alt contract, de prestare a serviciilor, în cadrul primăriei.

Reprezentanții ANI au mai constatat că un consilier din cadrul Consiliul raional Sângerei, în perioada 2017-2020, a exercitat concomitent mandatul de consilier și funcția de șef al Centrului Metodic al Direcției Învățământ din cadrul Consiliului raional Sângerei.

Astfel, potrivit ANI, cei patru aleși locali aflați în funcție, precum și fostul primar din raionul Cahul, având la dispoziție terminii legali prevăzuți de legislație, nu au declarat și nu și-au soluționat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în care s-au aflat. 

Edilii aflați încă în funcții riscă încetarea mandatelor și, respectiv, vor fi decăzuți din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv fostul edil, cu excepția funcțiilor elective, pentru o perioadă de 3 ani. Totodată, ar putea fi incluși și în Registrul interdicțiilor, gestionat de ANI.


Preluat de la: Publika.md