Tranzit mai simplu și rapid: Moldova aderă la convenția vamală europeană

Potrivit unui comunicat al Serviciului Vamal, operatorii economici vor beneficia de simplificarea procedurilor prin depunerea unei singure declarații electronice pentru tranzit, valabilă de la punctul de plecare pînă la cel de destinație, reducerea timpului pentru formalitățile vamale, costuri mai mici și garanții eliberate mai rapid, schimb electronic de date în timp real cu autoritatea vamală, transparență și predictibilitate în derularea operațiunilor.

Pentru Serviciul Vamal, NCTS va permite eliminarea manipulării frauduloase a documentelor, schimb de date în timp real cu administrațiile vamale partenere, controale mai eficiente, bazate pe analiza riscurilor, o utilizare mai bună a resurselor umane și statistici de tranzit mai calitative.

Decizia de aderare face parte din angajamentele asumate prin Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar la 25 septembrie 2025, Consiliul Uniunii Europene a confirmat invitația Moldovei de a adera și la Convenția privind simplificarea formalităților în comerțul cu mărfuri, completînd cadrul vamal european comun.

Aderarea la aceste Convenții va integra Moldova în zona vamală unică europeană, asigurînd proceduri uniforme, comerț mai rapid și transparent și consolidînd legăturile cu Uniunea Europeană și Ucraina.


Preluat de la: Noi.md