Transportul public din Chișinău, în plină dezvoltare: aproape jumătate de milion de pasageri zilnic

Potrivit datelor oficiale, zilnic, aproape 500.000 de persoane utilizează transportul municipal, dintre care peste 270.000 beneficiază de călătorii gratuite, subvenționate de administrația locală.

Primăria subliniază că aceste cifre sînt în creștere comparativ cu anii precedenți, datorită investițiilor majore realizate în modernizarea transportului public. Din 2021 pînă acum au fost achiziționate 367 de unități noi – 184 de autobuze și 183 de troleibuze – cu o valoare totală de peste 624 milioane lei, bani proveniți exclusiv din bugetul municipal.

Totodată, municipalitatea a investit și în infrastructură: benzi speciale pentru transportul public și pentru transportul alternativ, precum și aplicații digitale care permit monitorizarea în timp real a vehiculelor și a timpului de sosire în stații.

„Angajamentul nostru este dezvoltarea unui sistem de transport public modern, sigur și eficient, care să facă orașul mai atractiv pentru locuitori și vizitatori”, subliniază reprezentanții Primăriei.


Preluat de la: Noi.md