TRAGEDIE. Un copil de 9 ani a MURIT după ce s-a înecat într-un lac

 Un minor s-a înecat într-un lac din satul Săseni, raionul Călărași. Totul s-a produs luni, 8 februarie, în jurul orei 16:00, în timp ce doi copii, unul de nouă ani și prietenul său de 12 ani au mers la joacă, transmite agora.md.

Cei doi au intrat într-o gospodărie ce dispune de un bazin acvatic, dorind astfel ca să se alunece pe suprafața gheței. Oamenii legii spun că băiatul de 12 ani a reușit să iasă din apa înghețată și a fugit să o cheme în ajutor pe mama prietenului său.

La fața locului au venit mai mulți localnici care l-au scos din apă pe minorul de nouă ani, în stare de inconștiență. La scurt timp a venit și o echipă de medici care în urma acordării primului ajutor medical, au putut să constate doar decesul băiatului.

„La o distanță de aproximativ 50 de metri de casa minorului de 9 ani, este amplasată o altă gospodărie nelocativă, care nu dispune și nu este îngrădită cu gard, iar în interiorul gospodăriei a fost construit recent (vara anului 2020) un bazin acvatic cu o adâncime de aproximativ trei metri, bazinul fiind parțial umplut cu apă. (…) De către localnici, ambele familii ale minorilor sunt caracterizate pozitiv”, a spus, ofițera de presă al IP Călărași, Cristina Vicol.

La moment sunt întreprinse mai multe acțiuni de urmărire penală pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care a avut loc indicentul. 


Preluat de la: Timpul.md