Garda de coastă a anunțat că doi migranți au fost găsiți în viață, însă se află în stare critică și au fost transportați la spital. Aceștia au declarat autorităților că barca a devenit instabilă din cauza vremii nefavorabile și că pasagerii nu aveau acces la hrană, apă sau adăpost.
Ambarcațiunea – o barcă pneumatică parțial dezumflată – a fost descoperită întîmplător de o navă de marfă sub pavilion turc, care a alertat autoritățile. La operațiunea de intervenție au participat două nave ale Gărzii de Coastă, o navă Frontex, mai multe ambarcațiuni aflate în zonă, un elicopter Super Puma și un avion al agenției europene.
Potrivit presei locale, trupurile migranților au fost găsite în interiorul bărcii inundate, ceea ce sugerează că aceștia nu au reușit să o părăsească la timp.
În ultimul an, Creta a devenit una dintre principalele rute pentru migranții care pornesc din Libia în încercarea de a ajunge în UE. Însă traversarea Mării Mediterane rămîne una dintre cele mai mortale rute migratorii din lume.
Potrivit ONU, peste 16.700 de solicitanți de azil au ajuns pe insulă doar în acest an – un record.
În iulie, guvernul grec a suspendat timp de trei luni procesarea cererilor de azil pentru cei care sosesc în Creta, pe fondul creșterii dramatice a fluxului migrator.
Ministrul migrației, Thanos Plevris, a reiterat poziția dură a Atenei:
„Grecia nu este un hotel pentru solicitanții de azil. Nu sînteți bineveniți.”
Incidentul readuce în atenție tragedia din iunie 2023, cînd o navă supraîncărcată cu peste 750 de persoane s-a scufundat în largul Peloponezului. Doar 104 au supraviețuit.
Marea Mediterană rămîne mormîntul tăcut al celor care fug de război, sărăcie și instabilitate, iar tragediile continuă să se repete.
Preluat de la: Noi.md