TRAGEDIE fără margini. Un copil din raionul Fălești, dat dispărut vineri, a fost găsit mort

Un băiat de 15 ani din raionul Fălești, care a dispărut de acasă vineri, a fost găsit fără suflare în adiacentul drumului dintre localitățile Catranîc și Glinjeni.

Potrivit poliției, despre dispariția minorului oamenii legii au fost anunțați ieri, chiar dacă băiatul nu s-a mai întors acasă de vineri. Astfel, în urma căutărilor, aseară, în jurul orei 18:00, copilul a fost găsit, însă din nefericire acesta era mort.

Cauzele decesului urmează a fi stabilite în cadrul expertizei medico-legale. 

Poliția îndeamnă cetățenii să apeleze imediat oamenii legii în cazul disparițeiei unei persoane, astfel ar putea crește șansele de găsire în viață a celor dispăruți, în special a copiilor.


Preluat de la: Publika.md