„Nu intenţionez să plec din ţară şi nu am intenţionat vreodată.
Reamintesc tuturor că am declarat în repetate rânduri că voi lupta pentru dreptate și un viitor mai bun pentru țara noastră și voi participa activ în campania electorală prezidențială și la referendumul din acest an, unde toți împreună vom spune „NU” Uniunii Europene.
Moldova are nevoie de schimbări și împreună cu echipa blocului „Victorie”, condusă de Ilan Șor și noul Președinte al Republicii Moldova, Vasile Bolea, vom aduce aceste schimbări în țara noastră.
De asemenea, vreau să reamintesc tuturor că am programate ședințe în instanța de judecată până în decembrie și intenționez să particip punctual la fiecare din ele pentru a-mi demonstra nevinovăția mea și a colegilor noștri din Partidul „Șor”.
Maia Sandu, te bucuri prea devreme… Degeaba aștepți un asemenea cadou. În ciuda amenințărilor și presiunilor, voi continua munca mea pentru binele Patriei noastre. Victorii pentru „Victorie” și Dumnezeu să ne ajute.
Astăzi deja voi depune o sesizare la poliţie şi voi informa societatea despre detalii”, a scris Marina Tauber.
Deputata Marina Tauber, membră a Blocului Victorie anunță că este „forțată să părăsească țara, după mai multe amenințări grave cu răfuiala fizică, inclusiv”. „Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică. PAS închide ochii la astfel de cazuri, încurajând prin inacțiune crearea unei atmosfere de frică și ură. Este convenabil pentru cei care doresc să suprime disidența și să intimideze opoziția”, a scris Marina Tauber.
Preluat de la: Unimedia.info