Țara care a anunțat că va ieși complet din izolare. Mesajul premierului

Norvegia și Danemarca au anunțat planuri pentu redeschiderea completă în următoarele săptămâni cu speranța că totul va reveni la normal într-un timp scurt. Norvegia a anunţat că de luni se redeschide întreg sistemul de învăţământ, una din primele ţări europene face face acest pas. Danemarca permite redeschiderea magazinelor de luni, dar restaurantele, cafenele şi şcolile primare se redeschid o săptămână mai târziu.

În ambele ţări a fost declarată starea de urgenţă pe 12 martie, când şcolile şi graniţele au fost închise.

„Aţi avut răbdare cu noi, acum e rândul nostru să dăm ceva la schimb. Din acest motiv prezentăm planul de redeschidere al Norvegiei, un plan care să ne întoarcă la viaţa normală”, a anunţat Erna Solberg, premierul Norvegiei.

Din 1 iunie se redeschid şcolile de condus, sălile de bingo şi de sport, iar barurile şi alte localuri care nu servesc mâncare se redeschid doar cu servire la masă. Şi parcurile de distracţii şi bazinele de înot se redeschid, precum şi sălile de fitness. Peste 2 săptămâni, Norvegia permite adunări mai mari de până la 200 de persoane, de la 50 cât sunt permise acum, scrie digi24.ro.

„Guvernul a decis să prioritizeze copiii, apoi viaţa muncitorilor, iar la final alte activităţi”, a mai spus Soldberg.

Partidele politice din Danemarca au convenit ca restaurantele, cafenelele şi magazinele să fie redeschise de luni. O săptămână mai târziu se vor redeschide şcolile cu clasele 6-10, precum şi librăriile şi bisericile.

Barurile, centrele de fitness, teatrele şi sălile de cinema vor rămâne închise, iar guvernul va anunţa pe 1 iunie dacă străinii vor avea voie să intre în ţară din nou.


Preluat de la: Publika.md