Sute de persoane din grupurile de risc din raionul Floreşti au beneficiat de servicii de prevenire a tuberculozei

Peste 200 de persoane din grupurile de risc din raionul Floreşti au beneficiat de servicii de prevenire a tuberculozei (TB) în cadrul unui proiect desfăşurat în perioada 16 noiembrie – 24 decembrie 2020, în valoare totală de 83 de mii lei. Aceşti bani au fost alocaţi din fondul măsurilor de profilaxie al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Beneficiarii au efectuat examinarea radiologică, în urma căreia 32 de persoane au fost suspectate de infectare cu TB. Acestea au primit bilet de trimitere către medicul ftiziopneumolog pentru confirmarea diagnosticului. Din numărul de cazuri suspecte de TB, trei au fost confirmate.

Totodată, în cadrul proiectului au fost organizate întruniri de informare a comunităţii despre tuberculoză şi necesitatea examinării la timp a persoanelor din grupurile de risc la TB.

Proiectul „Depistarea tuberculozei în rândul populaţiei-cheie afectate în raionul Floreşti” a fost implementat de către Asociaţia Naţională a Bolnavilor de Tuberculoză din Republica Moldova “SMIT”, în urma participării la concursul de selectare a proiectelor finanţate din sursele fondului măsurilor de profilaxie al CNAM.


Preluat de la: Publika.md