În cadrul acestei inițiative, copiii au primit ghiozdane și rechizite necesare pentru școală, oferindu-le astfel un început mai bun în educație. Printre acești copii se numără și gemenii Constantin și Vasile, care, în ciuda unei copilării dificile, își păstrează speranța și determinarea de a avea un viitor mai bun.
Constantin și Vasile, doi gemeni de 13 ani, au fost încîntați de darurile primite. Lui Vasile îi place să deseneze și să confecționeze obiecte prin tehnica origami, visînd să devină pictor, muzician și bucătar. „Într-o zi am decis să desenez. Am decis să fac și mai multe și am început să fac origami. Am luat telefonul bunicii și am făcut o floare mare cu multe petale,” povestește Vasile.
Fratele său, Constantin, este pasionat de matematică și spune că rechizitele primite îi vor fi de mare ajutor. „Am găsit caiete de matematică și multe pixuri care mă vor ajuta la ore,” afirmă el.
Gemenii locuiesc împreună cu bunica lor și concubinul acesteia într-o cameră modestă dintr-un cămin din Capitală. Copilăria lor a fost marcată de tragedii, mama lor a decedat, iar tatăl i-a abandonat. Băieții au fost plasați într-o instituție de tip rezidențial, iar bunica lor, Tatiana, a trebuit să aștepte aproape un an pentru a obține custodia. „A fost aproape un an de zile pînă m-am lămurit cu documentele. Nu am putut să-i iau, pentru că mi-a murit soțul și după jumătate de an mi-a ars casa. Nu aveam unde să-i iau,” explică Tatiana.
Asociația „Concordia” își propune să ajute aproape 700 de copii din familii social-vulnerabile, oferindu-le ghiozdane și rechizitele necesare pentru școală. „Concordia dezvoltă, desfășoară campania an de an pentru a colecta rechizite școlare și ghiozdane pe care apoi le donăm copiilor care sînt în serviciile Concordia, în serviciile rezidențiale,” explică Ana Barduc, specialist în comunicare la Concordia. „În fiecare an am reușit să creștem numărul copiilor ajutați.”
Campania „Vreau și eu să învăț” se desfășoară între 16 și 23 august, fiind organizată pentru al optulea an consecutiv. În acest an, rechizitele școlare și ghiozdanele vor ajunge la copii din 65 de localități. Angajați ai unor companii din țară au contribuit, de asemenea, la campanie, oferind sprijin concret pentru ca micuții să înceapă anul școlar cu tot ce le trebuie. „Primim un anumit număr de copii, facem o listă, iar angajații își asumă responsabilitatea să cumpere diferite rechizite, în funcție de clasa și vîrsta copiilor,” explică Ana-Maria Mihalache, manager de politici în cadrul unei companii partenere.
Preluat de la: Noi.md