Candidata desemnată la funcția de prim-ministră, Natalia Gavrilița, urmează să vină în plenul Parlamentului pentru a-și prezenta programul de guvernare. Deocamdată, data ședinței la care Natalia Gavrilița va cere vot de încredere nu a fost stabilită, deși reprezentanții PAS au menționat că aceasta ar putea veni în Legislativ săptămâna viitoare. Nici numele celor care vor face parte din echipa guvernamentală nu au fost anunțate. Totuși, surse ale redacției tv8.md ne-au oferit câteva nume.
Potrivit surselor, la Ministerul de Externe va fi desemnat Mihai Popșoi, la Ministerul Sănătății Ala Nemerenco, la Ministerul de Interne Ana Revenco, la Ministerul Economie Andrei Spînu, iar la ministerul Educație va fi desemnat Anatol Topală.
Deocamdată, nu cunoaștem cine va fi desemnat la ministerul Finanțelor, Agriculturii, Apărării și Justiției.
Precizăm că pe 27 ianuarie curent, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a înaintat-o pe fosta ministră a Finanțelor Natalia Gavrilița la funcția de prim-ministru.
Deja, trei fracțiuni parlamentare au anunțat că nu vor vota pentru Guvernul Gavriliță. Este vorba de PAS, Platforma DA și PSRM. În timp ce Pro Moldova și Partidul ȘOR încă nu au anunțat o decizie oficială în acest sens, liderul PDM, Pavel Filip, a declarat că deputații democrați, cel mai probabil, nu vor participa la ședința Parlamentului, calificând situația drept „un teatru al absurdului”.
Potrivit Constituției, dacă Guvernul nu este învestit după cel puțin două încercări, Parlamentul urmează să fie dizolvat şi să fie organizate alegeri anticipate.
Ana Revenco este consilier în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate (CSS). În 2012, aceasta a ocupat funcţia de directoare a Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Ana Revenco este fondatorul şi directorul executiv al organizaţiei „La Strada”. Din 2001 „La Strada” intervine activ în prevenirea traficului de persoane, prevenirea violenţei domestice şi prevenirea exploatării sexuale a minorilor. În 2002-2003 a făcut masteratul în Administraţia Organizaţiilor Non-Profit. A avut stagieri la sediul ONU din New York, SUA şi la o companie privată din Florida, SUA.
Andrei Spînu este secretarul general al Aparatului Președintelui. Anterior, acesta a fost și secretar general al Guvernului condus de Maia Sandu. Andrei Spînu a figurat cu numărul 26 în lista națională a Blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. Din august 2015 și până în ianuarie 2016 a fost viceministru al Tineretului și Sportului. Totodată, în prezent acesta își face studiile de masterat în Științe Politice la Harvard Extension School, SUA. Spînu a mai figurat cu numărul 87 în lista Partidului Liberal Democrat (PLDM) pentru alegerile parlamentare din 2010, fiind și preşedintele Tineretului Liberal Democrat din Moldova.
În prezent, Ala Nemerenco este consilieră prezidențială în domeniul sănătății. În 2019, a fost ministră a Sănătății în Executivul condus de Maia Sandu. În perioada 2017-2019 a fost consultată la Institutul Elvețian de Sănătate Publică și Boli Tropicale GFA Consulting Group, Germania. În 2016-2017, a fost consiliera personală al Ministrului Sănătății din România. Anterior, a mai fost șefă de proiect al Organizației Mondiale a Sănătății în oficiul de țară pentru R. Moldova. În 2002-2012, a fost directoarea Clinicii Universitare de Asistență Primară. Activează în sistemul medical din 1982, când a devenit medic internist la Spitalul Clinic Republican. În 2010, Ala Nemerenco a fost decorată cu Ordinul „Gloria Muncii”. Ala Nemerenco a mai fost și consilieră municipală și președintă a Comisiei protecție socială, ocrotirea sănătății, educație, cultură, mass-media și relații interetnice.
Anatolie Topală este secretar general la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. În perioada 2015 – 2019, Anatolie Topală a fost director la Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare. Anterior, a ocupat și funcția de director al Agenției de Asigurare a Calității. În 2012 – 2013, a fost șef al Departamentului Studii, Universitatea de Stat din Moldova. Acesta a mai fost conferențiar universitar și prodecan la Facultatea de Matematică și Informatică, Universitatea de Stat din Moldova.
Mihai Popșoi este deputat din partea Partidului Acțiune și Solidaritate și vicepreședinte al Legislativului. Acesta face parte din patru comisii permanente: Comisa juridică, numiri și imunități, Comisia pentru drepturile omului și relațiile interetnice, Comisia pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Comisia pentru politică externă și integrare europeană. Din septembrie 2017 este vicepreședinte al formațiunii PAS. Mihai Popșoi a fost manager de program în cadrul Centrului de Informare și Documentare privind NATO din Republica Moldova în 2009. În 2010, a fost angajat la Secția politică și economică a Ambasadei Statelor Unite în Republica Moldova.
Preluat de la: Timpul.md