SURSE 60k de euro ceruți pentru certificatul ORNISS de `clientul` DNA- Pîrvulescu ar fi `pus umărul` la intermedierea `transferului`- Un secretar de stat pe fir

60.000 de euro ar fi cerul presupusul mason Gheorghe Florea, fost personaj trimis în judecată în trecut de DNA unui secretat de stat pentru ca acesta să îi faciliteze obținerea certificatului ORNISS dorit, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare.

Concret, explică acestea,  un secretar de stat din sectorul Energiei ar fi discutat cu Gheorghe Florea despre obținerea unui certificat ORNISS. În demersul său masonul s-ar fi oferit „sî ajute„ context în care ar fi pretins 60.000 de euro. Sursele citate nu pot preciza despre cine este vorba dar arată autorului că pe firul „tranzacției„ supravegheate de DNA ar fi apărut și senatorul ex-liberal Pîrvulescu. Despre acesta, menționează sursele arătate, nu ar fi avut pretenții de vreo natură în povestea obținerii certificatului ORNISS dr ar fi ajutat într-o măsură la furnizarea unei jumătăți din suma cerută de Florea. Concret, artă sursele precizate anterior, Pîrvulescu ar fi ajutat la remiterea a aproximativ 150.000 de lei din cei 60.000 de euro ceruți, prin forma intermedierii remiterii sumei de bani. La acest moment are loc la DNA audierea mai multor persoane care eu cunoștință despre „afacere judiciară„ derulată la nivel înalt.

Profilul de „client„ DNA al lui Gheorghe Florea În 23 decembrie 2008 procurorii DNA l-au deferit justiției pe Costel Florentin Pandee, primar al oraşului Voluntari, jud. Ilfov, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals intelectual în formă continuată. Alături de el au fost dați atunci pe mâna justiției și Cristian Iosif Moscu, arhitect şef al Direcţiei Urbanism din cadrul Primăriei oraşului Voluntari, jud. Ilfov în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, Nicoleta Carmen Șerban, ssecretar general al Primăriei oraşului Voluntari, jud. Ilfov, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de fals intelectual în formă continuată, Oguz Ylmax, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de cumpărare de influenţă şi uz de fals, în formă continuată, Liliana Filip, director general la SC REAL CONSTRUCTION COMPANIES GROUP SA, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la cumpărare de influenţă şi uz de fals în formă continuată și Gheorghe Florea, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă. În rechizitoriul întocmit de procurori la acea vreme s-a reţinut că în cursul anului 2007, inculpatul Yilmaz Oguz a achiziţionat de la inculpatul Florea Gheorghe, contra sumei de 320.000 euro, un teren amplasat în oraşul Voluntari, în scopul de a construi ansamblul rezidenţial ATHOS prin intermediul firmei inculpaţilor Yilaz Oguz şi Filip Liliana, SC Real Construction Companies Group SA.
Inculpatul Yilmaz Oguz, cu complicitatea inculpatei Filip Liliana, i-a oferit inculpatului Florea Gheorghe suma de 180.000 euro pentru a interveni pe lângă funcţionari din cadrul Primăriei Voluntari în vederea obţinerii certificatului de urbanism şi autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS. Ca urmare a demersurilor efectuate de Florea Gheorghe, Primăria Voluntari a emis certificatul de urbanism pentru proiectul rezidenţial ATHOS – Voluntari. La data de 25 septembrie 2007, inculpatul Pandele Florentin Costel, în calitate de Primar al oraşului Voluntari, împreună cu subordonaţii săi, inculpaţii Şerban Carmen Nicoleta (secretar al primăriei) şi Moscu Cristian Iosif (arhitect şef al primăriei), au eliberat, în fals, autorizaţia de construire pentru ansamblul rezidenţial ATHOS, confirmând în mod nereal în conţinutul acestui act administrativ că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege. Cu toate că, în aceeaşi zi, emitenţii actului au revocat acest act administrativ (modalitate neprevăzută de lege), el a intrat, totuşi, în posesia inculpaţilor Yilmaz Oguz şi Filip Liliana care au demarat lucrările de construire imediat, în octombrie 2007. Astfel, au încheiat circa 60 de antecontracte de vânzare cumpărare pentru apartamente din ansamblul rezidenţial ATHOS, încasând aproximativ 5.000.000 euro. În acest timp, funcţionarii Primăriei Voluntari implicaţi în emiterea acestui înscris nu au făcut niciun demers pentru a se respecta legalitatea în privinţa construirii ansamblului rezidenţial ATHOS, primul demers de acest fel fiind realizat abia după începerea cercetărilor în prezenta cauză. Pentru ca inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana să poată obţine avizele ce lipseau la momentul emiterii autorizaţiei de construire, inculpaţii Pandele Florentin Costel, Şerban Carmen Nicoleta şi Moscu Cristian Iosif au emis în fals un nou document intitulat “anexă la certificatul de urbanism”, omiţând să îl dateze şi să îl înregistreze. În perioada noiembrie – decembrie 2007, inculpaţii Yilmaz Oguz şi Filip Liliana au folosit acest nou înscris falsificat pentru a solicita avizul de mediu de la Agenţia de Mediu Bucureşti şi pentru a obţine avizarea Planului Urbanistic Zonal de către Consiliul Judeţean Ilfov. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Yilmaz Oguz, Filip Liliana şi Florea Gheorghe, pentru ca instanţa să dispună confiscarea specială a sumei de 180.000 de euro. Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Bucureşti iar la final de proces Gheorghe Florea a fost achitat definitiv pentru fapta pentru care a fost deferit justiției. Senator ex-PNL „în balonul„ DNA Un procuror de la Secția I – Fapte de corupție din DNA ar fi emis un mandat de aducere pe numele senatorului ex-liberal Eugen Pârvulescu, care între timp ar fi fost preluat de către ofițeri pentru conducerea la sediul instituției, afirmă pentru autorul acestui material surse judiciare. Concret, Secția la care este instrumentat dosarul în care este necesară prezența promptă a demnitarului este secția din DNA care se ocupă de investigarea faptelor directe de corupție precum luare/dare de mită sau trafic de influență. Sursele autorului nu pot preciza la acest moment despre care dintre fapte ar fi vorba în cazul oficialului. Este de menționat că senatorul Eugen Pîrvulescu a plecat din PNL la începutul săptămânii nemulțumit că nu mai prinde lista de parlamentari și a trecut „în barca„ lui Mircea Geoană. Un senator „neliniștit„… Anterior senatorul Pîrvulescu a fost deferit justiției de către anchetatorii DNA pentru o altă faptă de corupție. Concret procurorii DNA de la  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului Eugen Pîrvulescu, senator şi preşedinte al organizaţiei judeţene a unei formaţiuni politice, pentru folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, şi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice, în formă continuată. „În perioada 28 mai – 20 iunie 2021, inculpatul Eugen Pîrvulescu şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de preşedinte al unei filiale de partid aflat la guvernare, pe lângă o persoană – preşedinte sau, după caz, membru în comisiile de concurs constituite de conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă Teleorman, solicitându-i în mod repetat, atât direct cât şi prin intermediar, să elaboreze şi să-i remită, seturile de subiecte care urmau să fie date la proba scrisă a concursurilor organizate în perioada mai-iulie 2021, pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical şi şofer autosanitară II”, arată DNA, într-un comunicat de presă transmis marţi. De asemenea, el i-ar mai fi cerut să-i favorizeze pe candidaţii indicaţi de el şi la proba practică/interviu, cu scopul de a obţine foloase necuvenite pentru aceştia din urmă (promovarea concursurilor şi angajarea pe posturi remunerate). Potrivit DNA, după ce ar fi primit seturile de subiecte (care aveau caracter confidenţial), Eugen Pîrvulescu le-ar fi divulgat, prin intermediari, la doi dintre candidaţii care participau la concursul pentru ocuparea unor posturi vacante/temporar vacante de asistent medical, concurs care nu s-a mai finalizat, fiind întrerupt de procurorii anticorupţie. Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.


Preluat de la: Timpul.md