Din echipa de cercetători au făcut parte José Andrade de la Institutul Max Planck pentru Cercetări Demografice (MPIDR), Carlo Giovanni Camarda de la Institut national d’études démographiques (INED) și Héctor Pifarré i Arolas de la Universitatea Wisconsin-Madison.
„Dacă generațiile de astăzi ar urma aceeași tendință ca cea observată în prima jumătate a secolului al XX-lea, o persoană născută în 1980, de exemplu, s-ar putea aștepta să trăiască pînă la 100 de ani”, explică Andrade, pprincipalul autor al studiului.
Cercetătorii au reuşit să prezică speranța de viață a noilor generații. Calculele lor s-au bazat pe informaţii din Baza de Date a Mortalității Umane (HMD). Folosind șase metode diferite de prognoză a mortalității – tehnici statistice care fac predicții despre durata vieții viitoare pe baza informațiilor privind mortalitatea trecută și prezentă – echipa de cercetare a estimat cum va evolua speranța de viață.
„Pentru a avea rezultate solide, nu am folosit o singură metodă, ci mai multe: unele consacrate, inclusiv Perspectivele Populației Mondiale ale Națiunilor Unite, și altele care reprezintă avangarda prognozării mortalității”, a spus Andrade.
Două abordări principale au fost utilizate pentru a completa profilurile de mortalitate ale cohortei:
„Toate metodele de prognoză arată că speranța de viață pentru cei născuți între 1939 și 2000 crește mai lent decît în trecut. În funcție de metoda utilizată, rata încetinește cu între 37% și 52%”, explică omul de știință.
„Previziunile noastre sînt că cei născuți în 1980 nu vor trăi în medie pînă la 100 de ani și niciuna dintre cohortele din studiul nostru nu va atinge această etapă importantă. Această scădere se datorează în mare măsură faptului că creșterile anterioare ale longevității au fost determinate de îmbunătățiri remarcabile ale supraviețuirii la vîrste foarte fragede.”
La începutul secolului al XX-lea, mortalitatea infantilă a scăzut rapid datorită progreselor medicale și altor îmbunătățiri. Aceasta este cauza creșterii rapide a speranței de viață la începutul secolului al XX-lea.
Cu toate acestea, mortalitatea în aceste grupe de vîrstă este deja atît de scăzută încît există puțin loc de îmbunătățire. Previziunile cercetătorilor indică faptul că mortalitatea în grupele de vîrstă mai înaintate nu se va îmbunătăți suficient de rapid pentru a compensa acest declin.
Între 1900 și 1938, speranța de viață a crescut cu aproximativ cinci luni și jumătate cu fiecare nouă generație. Pentru cei născuți între 1939 și 2000, creșterea a încetinit la aproximativ două luni și jumătate pînă la trei luni și jumătate pe generație, în funcție de metoda de prognoză.
Andrade, Camarda și Pifarré i Arolas consideră acest rezultat ca fiind foarte robust. Aceștia susțin că, chiar dacă supraviețuirea în rîndul adulților și al persoanelor în vîrstă s-ar îmbunătăți de două ori mai mult decît cea prevăzută în previziuni, creșterea rezultată în ceea ce privește speranța de viață ar fi totuși inferioară celei obținute în prima jumătate a secolului al XX-lea.
Previziunile privind mortalitatea nu pot fi niciodată sigure, deoarece viitorul se poate desfășura în moduri neașteptate. Evenimente precum pandemiile, noile tratamente medicale sau schimbările societale pot afecta semnificativ speranța de viață reală.
În consecință, speranța de viață s-ar putea să nu se alinieze cu tendințele anticipate. Prin urmare, previziunile ar trebui întotdeauna considerate estimări informate. Este important de reținut că aceste previziuni se aplică populațiilor, nu indivizilor.
Schimbările în speranța de viață afectează coeziunea socială și planificarea vieții personale. Guvernele trebuie să adapteze sistemele de sănătate, planificarea pensiilor și politicile sociale.
În același timp, speranța de viață influențează deciziile personale privind economisirea, pensionarea și planificarea pe termen lung. Dacă speranța de viață crește mai lent, atît guvernele, cît și cetățenii ar putea fi nevoiți să își recalibreze așteptările pentru viitor.
Preluat de la: Noi.md