Studiu: Femeile din Moldova decid să devină mame tot mai târziu

Femeile din Republica Moldova decid să devină mame tot mai târziu. Cel puţin asta arată datele Biroului Naţional de Statistică, publicate în lucrarea „Copiii Moldovei”. În ultimii şase ani, numărul femeilor sub 20 de ani care erau la prima naştere a scăzut aproape în jumătate, iar numărul celor care devin mame după 30 de ani a crescut semnificativ. Totodată, de la an la an se înregistrează o scădere continuă a numărului de femei care aleg să nască.

Potrivit datelor, în 2014 aproape trei mii opt sute de femei sub 20 de ani au născut, iar în 2019 numărul acestora s-a redus la mai puţin de două mii. A scăzut cu aproape 40 la sută şi numărul femeilor care au devenit mame între 20 şi 25 de ani.

Şi femeile cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani nu se grăbesc să nască. Numărul acestora era de aproape 14 mii în anul 2014, iar anul trecut abia depăşea zece mii. 

În schimb, se înregistrează o uşoară creştere la femeile de peste 30 de ani.  De exemplu, în 2014, au ales să nască aproape 7400 de femei cu vârste cuprinse între 30 şi 34 de ani, iar anul trecut numărul acestora a fost de 8341. În ultimii şase ani, a crescut cu aproape 50 la sută numărul femeilor care au născut între 35 şi 39 de ani, precum şi al celor care au devenit mame între 40 şi 44 de ani. Totodată, numărul femeilor care au născut între 45 şi 50 de ani s-a dublat.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în mediul rural nasc mai multe femei decât în cel urban. Astfel, anul trecut, în oraşe s-au înregistrat peste 12 mii de naşteri, în timp ce la sate numărul acestora a fost de aproape 20 de mii.


Preluat de la: Publika.md