Studiu: Criza climatică va afecta umanitatea mai puternic și mult mai devreme decât se credea

Criza climatică va afecta umanitatea mai puternic și mult mai devreme decât se credea anterior, potrivit unui studiu care arată că un miliard de oameni vor fi nevoiți să se mute forțat sau vor fi obligați să suporte o căldură insuportabilă pentru fiecare creștere suplimentară de 1 C a temperaturii globale.

Din cauza emisiilor poluante, zonele în care locuiesc în prezent o treime din populația lumii vor fi la fel de fierbinți ca cele mai aride părți ale Saharei în mai puțin de 50 de ani, avertizează documentul. Chiar și în cele mai optimiste perspective, 1,2 miliarde de oameni vor cădea în afara „nișei climatice” confortabile în care oamenii au prosperat cel puțin 6.000 de ani, scrie The Guardian.

Autorii studiului au spus că au fost uimiți de rezultatele lor precizând că nu se așteptau ca specia umană să fie atât de vulnerabilă.

În loc să privească schimbările climatice ca pe o problemă de fizică sau economie, lucrarea, publicată în Proceedings of the National Academy of Sciences, examinează cum afectează habitatul uman.

Marea majoritate a umanității a trăit întotdeauna în regiuni în care temperaturile medii anuale sunt în jur de 6C (43F) până la 28C (82F), ceea ce este ideal pentru sănătatea umană și producția de alimente. Însă acest punct se schimbă și se micșorează ca urmare a încălzirii globale provocate de om, ceea ce arunca mai mulți oameni în ceea ce autorii descriu ca fiind extremele „aproape indisponibile”.

Umanitatea este în special vulnerabilă fiindcă e concentrată pe uscat – care se încălzește mai repede ca oceanele – și pentru că cea mai mare parte a creșterii populației va avea loc în regiuni deja fierbinți din Africa și Asia. Drept urmare a acestor factori demografici, un om oarecare va experimenta o creștere a temperaturii cu 7,5 grade Celsius atunci când creșterea temperaturii globale va atinge 3 grade Celsius, eveniment prognozat spre sfârșitul secolului.

La acel nivel, aproximativ 30% din populația planetei va fi ajuns să trăiască într-o căldură extremă – definită drept o temperatură medie de 29 de grade Celsius.

Asemenea condiții sunt foarte rare în afara celor mai pârjolite regiuni ale Saharei, dar cu o încălzire globală de 3 grade Celsius ele se estimează că vor ajunge să cuprindă 1,2 miliarde de oameni în India, 485 de milioane în Nigeria și peste 100 de milioane în fiecare dintre următoarele țări: Pakistan, Indonezia și Sudan.

„Cred că e corect să afirmi că la temperaturi medii de peste 29 de grade Celsius nu se poate trăi.

Ar trebui fie să te muți, fie să te adaptezi. Dar adaptarea are limite. Dacă ai suficienți bani și energie, poți folosi aer condiționat și poți aduce hrană cu avionul, și atunci ai putea fi OK. Dar nu așa stau lucrurile în cazul celor mai mulți oameni”, a declarat unul dintre autorii principali ai studiului, profesorul Marten Scheffer de la Universitatea Wageningen.

Pe lângă criza gravă pe care a provocat-o blocajul general pe fondul pandemiei  de COVID-19 a avut și părți pozitive neașteptate. Restricțiile de carantină, adoptate pe fondul pandemiei de COVID-19, au generat o scădere semnificativă a poluării, iar ca rezultat au fost salvate în medie 11.000 de vieți.

Reducerea masivă a traficului rutier și a emisiilor industriale a împiedicat apariția a 6.000 de cazuri de astm la copii, evitând totodată 1.900 de vizite la unitățile de primiri urgențe, dar și 600 de nașteri înainte de termen, susține Centrul de cercetare pentru energie și aer curat (CREA).

De asemenea, o gaură „fără precedent” în stratul de ozon din emisfera nordică s-a vindecat și s-a închis, dar este puțin probabil ca fenomenul să fi fost generat de restricțiile specifice pandemiei de coronavirus, spun oamenii de știință, potrivit Deutsche Welle. Gaura avea de trei ori dimensiunile Groenlandei.


Preluat de la: Publika.md