Strategia pentru asigurarea independenței și integrității justiției, votată în Parlament

Replici acide în Parlament pe subiectul reformei justiției. Deputații au examinat Strategia pentru asigurarea independenței și integrității în acest sector pentru următorii patru ani, dar discuțiile au fost marcate de critici dure și reproșuri. Fracțiunile PAS și Platforma DA nu au susținut documentul, motivând că Guvernul vrea doar să bifeze o acțiune, dar nu să soluționeze problemele reale.

Într-un final, proiectul a fost votat de deputații PSRM și cei ai platformei Pentru Moldova. Potrivit ministrului Justiției, Fadei Nagacevschi, strategia are scopul de a îmbunătăți sectorul justiției prin instituirea unui mecanism mai bun de răspundere disciplinară a judecătorilor și o verificare corectă a declarațiilor de avere a acestora. Drept urmare, potrivit lui, magistrații corupți vor pleca benevol din sistem.

Unii deputați din opoziție s-au arătat nemulțumiți că Guvernul nu a acceptat evaluarea externă a judecătorilor.

„Sunt profund dezamăgit de ceea ce s-a întâmplat azi, pentru că, aparent, un document bun, care putea să fie și mai bun urmează a fi votat doar de o parte a acestui plen. Respingerea mecanismului înseamnă păstrarea status quo în justiție, adică lucrurile vor degrada”, a spus deputatul PAS, Sergiu Litvinenco. 

Deputatul Platformei DA, Dinu Plîngău, a acuzat că mecanismele elaborate de Ministerul Justiției nu vor alunga din sistem judecătorii compromiși.

„Un fruct stricat într-o găleată cu fructe bune se strică găleata cu fructe bune. Așa e și cu sistemul nostru judiciar din Republica Moldova. De aceea, fără o operație chirurgicală prin care să eliminăm toate aceste persoane absolut toate reformele, mici sau mari, ele vor eșua.”, a declarat deputatul Platformei DA, Dinu Plângău. 

Declarațiile l-au scos din sărite pe ministrul Nagacevschi care a acuzat opoziția de populism.

„Voi veniți cu declarații populiste, cu proiecte inexistente și încercați să pasați responsabilitatea. Stimabili, azi voi nu sunteți opoziție, azi sunteți parte a guvernării. Instituția președintelui ați câștigat-o.”, a spus ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi. 

În schimb, socialiștii au lăudat strategia.

„Poate nici eu nu aș fi împotriva evaluării externe dar știți, a fost un scriitor care și-a dat o întrebare, dar judecătorii cine sunt? Cine sunt evaluatorii externi? Este un proiect bun. Și dumneavostră ați remarcat lucrul dat.”, a spus deputatul PSRM, Vasile Bolea.

Deputații platformei Pentru Moldova au spus că, deși documentul nu este ideal, ei îl vor susține.

„Toate aceste declarații politice fastuoase ele nu costă doi bani. Se dorește de fapt o încercare de subordonare a justiției reieșind din interese politice și cetățenii trebuie să cunoască acest lucru.”, a menționat deputatul Platforma Pentru Moldova, Sergiu Sîrbu. 

Strategia pentru asigurarea independenței și integrității sectorului Justiției a fost votată de 49 de deputați.


Preluat de la: Publika.md