Întrebat dacă a fost sau nu la concertul organizat de Renato Usatîi, ieri, în PMAN, Vladimir Bolea a răspuns: „Categoric.”
„Categoric da sau nu?”
„Categoric nu, sigur.”
Vicepreședintele PAS a oferit un comentariu cu privire la eveniment: „Vinovatul e cel care l-a organizat. Mai ales că în PMAN sunt vagoanele cu fotografii ale celor represați și acste concerte sunt pur și simplu oribile. Indiferent de fatul că plac cântăreții aia, erau poameni care sunt fani ai acestor cântăreți, sunt consumatori ai culturii ruse. Locația a fost una penibilă, per total nu își aveau locul deloc în centrul Chișinăului și în R. Moldova asemenea concerte”.
Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că a discutat cu premierul Dorin Recean despre concertul din PMAN, la care au evoluat interpreți din Federația Rusă. Totodată, acesta mai spune că șeful Guvernului i-a transmis să ceară voie de la șeful cabinetului lui Volodimir Zelenski pentru intrarea trupei Ruki Vverh în Moldova.
Astăzi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Daniel Vodă, a criticat desfășurarea concertului de aseară din PMAN, organizat în preajma expoziției „Trenul Durerii”. „E o insultă la adresa memoriei noastre colective. Cerem Primăriei să dea explicații”, a declarat Vodă. La rândul său, purtătoarea de cuvânt a Primăriei, Natalia Ixari, a declarat că evenimentul nu a fost organizat de municipalitate și că instituția nu are responsabilitate în acest caz: „Îi dau un sfat colegului meu din Guvern, din capul locului, așa cum a menționat el, să nu manipuleze politic și să nu vină cu minciuni în spațiul public. Orice declarație politică o poate face la corturile PAS, unde a fost văzut”.
Piața Marii Adunări Naționale a devenit neîncăpătoare marți, când a avut loc cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului Absolvenților-2025, moderat de Renato Usatîi. Pe scenă au urcat starurile din Rusia Leonid Agutin, Liusea Cebotina, precum și trupa „Lume”, interpreții Camelia Melnic și Ionel Istrati.
Interpretul rus Leonid Agutin, care a evoluat la concertul din cadrul Festivalului Absolvenților 2025, desfășurat ieri, în PMAN, și-a sărbătorit ziua de naștere chiar pe scenă. Artistul s-a ales cu un tort, un buchet mare de flori și baloane, dar și cu o dedicație muzicală din partea Irinei Kovalsky din trupa Lume. „La mulți ani” i-a cântat și publicul adunat în centrul capitalei.
Pe 14 iulie, interpreta din Rusia Liusea Cebotina, îndrăgită și de mulți tineri moldoveni, a ajuns la Chișinău, pentru a cânta în PMAN, la cel de-al doilea concert organizat în cadrul Festivalului Absolvenților 2025 pe 15 iulie. Renato Usatîi a întâlnit-o la Aeroport cu tradiționalul colac, vin și un buchet mare de hortensii, pe care artista abia de îl ținea.
Concertul formației ruse „Ruki Vverh”, anunțat inițial în cadrul Festivalului Absolvenților 2025 pentru data de 14 iulie, a fost amânat pentru această toamnă, după alegeri. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a precizat că decizia nu a depins nici de el, nici de membrii trupei și solistul acesteia, Serghei Jukov.
Preluat de la: Unimedia.info