Intențiile și acțiunile insistente din ultimii ani ale Rusiei de a rescrie, reinterpreta şi folosi în scopuri politice istoria Celui de-al Doilea Război Mondial, care a schimbat practic faţa Europei, devin tot mai evidente. Regimul de la Moscova a construit o strategie masivă de propagandă, intimidare și manipulare cu un scop precis – “ștergerea” urmelor represiunilor sovitetice, în vederea promovării propriei versiuni asupra evenimentelor.

Ne vom teleporta pentru cîteva momente, în anul 1999, pentru a înțelege cum a început punerea în aplicare a unui plan care avea să devină, peste ani, o strategie bine digerată de populația moldavă, cu rezultate suspensive pentru viitorul țării. În acea perioadă, resursele angajate de Moscova au crescut dramatic fiind utilizate drept instrumente pentru rescrierea istoriei şi pentru transformarea zilei de 9 mai (1945, capitularea Germaniei naziste) într-un eveniment istoric de auto-justificare. De altfel, acceptarea adevărului istoric s-ar bate cap în cap cu “adevărul” comod, promovat atât pe plan intern cât și pe cel extern și mai cu seamă ar fi incompatibilă cu păstrarea mumiei lui Lenin în mausoleul din Piaţa Roşie, precum şi cu păstrarea lui Stalin în poziţia de “erou naţional”.

Republica Moldova, parte a planului rusesc, care prevede “mușamalizarea urmelor represiunilor sovietice”

Nici până astăzi, la Chișinău, nu există o instituție care să ofere date exacte despre numărul de persoane care au avut de suferit de pe urma regimului totalitar comunist și câte au fost reabilitate. Istoricii atrag atenția că, în ultimi ani, dosarele din arhivele păstrate la Serviciul de Informații și Securitate și Ministerul Afacerilor Interne, în baza cărora au fost „judecați” mii de basarabeni, dispar și se fac tot mai mici.

“Legea prevede că „persoanele supuse represiunilor și ulterior reabilitate sunt reintegrate în drepturile politice, sociale și civile, pierdute de acestea în legătură cu represiunile politice”.

Avem totuși, deocamdată, un Muzeu al Ocupației Sovietice, înființat în 2015 la inițiativa fostului ministru al Apărării Anatol Șalaru. Expoziția este dedicată represiunilor comuniste și conține peste 20 de mii de piese de muzeu între care fotografii, documente, obiecte din perioada de ocupaţie sovietică, inclusiv o baracă improvizată în care erau deţinute în Siberia victimele deportărilor staliniste. Exponatele au fost colectate de angajații Muzeului militar de la cetăţenii Republicii Moldova.

Existența ulterioară a acestui muzeu a fost pusă sub semnul întrebării însă, atunci când președintele Republicii Moldova, Igor Dodon și-a exprimat intenția de a-l închide, în cadrul evenimentul dedicat aniversării a 20-a a Uniunii Ofițerilor din Moldova. Inițiativa nu a rămas doar la nivel de declarație, ci a început deja să fie implementată prin demiterea, la scurt timp dupa aceasta, a istoricului și militarului Vitalie Ciobanu din funcția de director al Centrului de Cultură și Istorie Militară. Noul director al Centrului a fost numit colonelul Alexandru Chirilenco.

Muzeul Ocupației Sovietice, Chișinău

”Soarta muzeului depinde de decizia ministrului Apărării și a Comandantului Suprem (Igor Dodon), căruia eu mă supun”, a declarat Chirilenco pentru deschide.md

Incontestabil, propaganda rusă actuală are ca obiectiv ascunderea “scheletelor” în majoritatea țărilor ex-sovietice. Nu mai puțin importantă este însă și “ștergerea urmelor” din propria țară!

Muzeul Perm-36, orașul Perm

Muzeul Perm-36 ( orașul Perm) a fost singurul muzeu din Rusia, dedicat represiunilor sovietice. Acesta a fost inaugurat în locul unei foste inchisori-lagăr, cu regim inchis în care erau deținuți preponderant ucraineni și cetățeni ai țărilor baltice. În ultimii ani, de când muzeul a trecut din subordinea fondatorilor în cea a statului, conceptul s-a schimbat însă radical. Dacă până atunci muzeul era dedicat represiunilor și victimelor regimului sovietic, acum vizitatorii pot auzi istorii despre munca colosală a angajaților.

Mai mult, de ani buni, toate căile de finanțare a muzeului au fost blocate de autorități iar organizarea unor evenimente sau fotografierea exponatelor a fost strict interzisă.

„În prezent, nu mai sunt efectuate vizite, muzeul a rămas fără electricitate, iar toţi angajaţii au fost trimişi în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată”, a declarat Robert Latipov, directorul secţiunii locale a ONG-ului „Memorial”.

Funcţionarea muzeului depinde, într-adevăr, în mare parte de finanţarea publică, asigurată de autorităţile din regiune, care a fost anulată „fără explicaţii” în urmă cu peste o lună, a precizat acelaşi ONG.

Petiții și chestionare pro-ruse – Instrumente de acțiune în Georgia

Muzeul Ocupației Sovietice, Tbilisi, Georgia

La inițiativa președintelui georgian, Mihail Saakasvili, în anul 2006 la Tbilisi a fost deschis Muzeul Ocupatiei Sovietice. Organizatorii au avut nevoie de doua luni și jumatate pentru a colecta materialele și exponatele care dateaza din perioada 1921-1991, cuprinzând fotografii, articole din ziare, obiecte persoanele ale “dușmanilor” puterii sovietice.

În 2012 susținătorii pro-ruși de la Tbilisi au inițiat o acțiune de defăimare a muzeului, colectând semnături pentru ca acesta să fie închis. Elgudzba Khodeli fondatoarea organizației “ Pământul este casa noastră” și inițiatoarea acțiunii a declarat că acest muzeu reprezintă un factor iritant pentru societatea gerorgiană și compromite relațiile de prietenie cu Rusia.

Dacă acest muzeu este atât de important pentru Saakashvili de ce nu ar mai deschide unul dedicat victimelor imperiului Bizantin sau celui Otoman? De ce ar trebui să existe un asemenea muzeu? Uniunea Sovietică nu mai există, a declarat Elgudzba Khodeli.

Interesant este că în afară de inițiativa de a închide Muzeul Ocupației Sovietice, numele acestei activiste, fondoatoare a unei presupuse organizații din Tbilisi nu se mai asociază nu nicio altă acțiune. Din acest motiv, tindem să credem că atât organizația cât și șefa acesteia au fost doar niște instrumente pentru punerea în aplicare a planului de la Kremlin.

Declinul demografic rus a devenit ireversibil după 1945 şi s-a agravat continuu până astăzi. Între 22 iunie 1941 şi 9 mai 1945, URSS a pierdut 15% din populaţie – aproape 27 de milioane de oameni, majoritate tineri.

Pierderilor militare colosale ale URSS li s-au adăugat şi cele peste 16 milioane de victime civile, care au completat bilanțul participării URSS în cel de-Al Doilea Război Mondial ajungând la covărșitoarea cifră de 27 de milioane. Pentru Stalin pierderile în rândul trupelor şi civilior n-au contat însă vreodată în luarea deciziilor.

Surse relevante:
http://www.cultures-of-history.uni-jena.de 
https://www.ziarulnational.md/ 
http://www.eng.kavkaz-uzel.eu 
http://khpg.org/en/ 

Sursa: https://disinfo.md 

Preluat de la: Timpul.md