Republica Moldova a primit astăzi un lot de 8,5 tone de asistență medicală din partea statului Qatar. Ajutorul a fost acordat din Fondul Qatarian pentru Dezvoltare, fiind instituţia care a asigurat organizarea lotului umanitar.
Ajutorul umanitar constă în 470 000 măști de protecție, 30 000 ochelari de protecție, 70 000 N95, 40 000 măști FFP2, 45 000 măști FFP3, 60 000 mănuși, 12 500 viziere, 4 700 comibinezoane de protecție, 35 000 haine chirurgicale şi vine să asigure cadrele medicale ale Republicii Moldova cu instrumentele necesare pentru lupta împotriva COVID-19, inclusiv tratării de pacienţi.
La ceremonia de recepționare a lotului au participat secretarul de stat al Ministerului de Externe al Republicii Moldova, Dumitru Socolan, ministrul de Interne, Pavel Voicu, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Alexandru Holostenco, dar și Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad bin Rashid Al-Athba.
”Sincere mulțumiri și aprecieri Statului Qatar pentru sprijinul oferit Republicii Moldova în lupta cu noul Coronovirus. Ajutorul umanitar generos va sprijini enorm lucrătorii medicali, care se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19. Mulțumim din partea întregului sistem, din partea întregii societăți” a menționat secretarul de Stat, Alexandru Holostenco.
„Exprim deschiderea pentru consolidarea relațiilor dintre țările noastre și în final să învingem această pandemie” a declarat Hamad Rashid Al-Athba, Însărcinatul cu Afaceri al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova.
Toate echipamentele donate vor fi distribuite instituțiilor medico-sanitare publice din țară.
Preluat de la: Publika.md