Statele europene revin la viaţa normală. Franţa şi Spania relaxează restricţiile, iar în Scoţia nu a fost înregistrat niciun caz nou de COVID-19

În timp ce numărul îmbolnăvirilor şi al deceselor provocate de COVID-19 în Moldova continuă să crească, alte state europene revin la normalitate.

Franța trece la o nouă etapă de relaxare a restricţiilor introduse din cauza pandemiei. De astăzi se redeschid restaurantele, cazinourile, stadioanele, cinematografele, piscinele și sălile de sport.

Totodată, copiii vor putea frecventa creșele, grădinițele și școlile, dar cu respectarea regulilor sanitare. 

După ce Spania a ieşit ieri din starea de urgență, autoritățile de la Madrid au spus că sunt pregătite să primească turiști străini. Însă aceştia vor fi obligaţi să poarte măști de protecție în spațiile închise, precum și în stradă, dacă nu este posibilă păstrării distanței sociale. 

În plus, celor care vor ajunge în Spania li se va măsura temperatura atât în aeroporturi, cât şi în hoteluri.   

Totodată, presa britanică a transmis că, în weekend, în Scoția nu a fost înregistrat niciun caz nou de coronavirus. De altfel, autoritățile de la Londra se pregătesc să anunțe măsuri de relaxare în întregul Regat Unit. 

În schimb, situația este în continuare gravă pe cele două continente americane.   

În Statele Unite numărul îmbolnăvirilor a depășit 2,3 milioane,  iar în Brazilia sunt puțin peste un milion de cazuri de COVID-19. 


Preluat de la: Publika.md