Starea de alertă din România, prelungită cu încă 30 de zile

Starea de alertă din România a fost prelungită cu încă 30 de zile. Noi măsuri de restricție nu au fost prevăzute, iar cele existente nu vor fi relaxate. Decizia a fost luată de autoritățile de la București, în urma situației epidemiologice acute.

În ultimele 24 de ore, în țara vecină s-au înregistrat peste 600 de cazuri noi de coronavirus, iar bilanțul total depășește cifra de 34 de mii. Dintre aceștia, aproape două mii și-au pierdut viața.

„Este mult. Este foarte mult! Purtatul măștii, păstrarea distanței sunt metode sigure pentru a opri răspândirea acestei epidemii. Respectați normele!”, a declarat preşedintele României, Klaus Iohannis.

Sâmbătă, în România au fost înregistrate cele mai multe cazuri noi de îmbolnăvire cu COVID-19 într-o singură zi, mai exact 698.

Pe durata stării de alertă, vor fi menținute restricțiile de călătorie pentru cetățenii străini. Moldovenii vor putea doar să tranziteze țara vecină. Intrarea le este permisă doar celor care au viză de reședință, au membri de familie în România sau merg în interes de serviciu sau reprezentanților misiunilor diplomatice. Aceste persoane, dacă nu prezintă simptome de coronavirus, nu sunt plasați în carantină.


Preluat de la: Publika.md