Sondaj: Moldovenii optează pentru aderarea la Uniunea Economică Euro-Asiatică

Moldovenii ar opta pentru aderarea la Uniunea Economică Euro-Asiatică, dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum în acest sens. Potrivit sondajului realizat de Asociaţia Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova, ponderea celor care au această preferinţă este mai mare decât cei care optează pentru aderarea la Uniunea Europeană. Cercetarea a fost realizată în luna august pe un eşantion de 1991 de persoane şi are marja de eroare de trei procente.

Din numărul total de respondenţi ai sondajului, 40 la sută ar vota pentru aderarea la Uniunea Economică Euro-Asiatică. Pe de altă parte, 39 de procente optează pentru vectorul european. Peste zece la sută spun că nu ar vota nici pentru una, nici pentru alta, iar şase procente din respondenţi susţin că nu ar participa la un astfel referendum. Totodată, peste trei la sută din participanţii la sondaj au evitat să răspundă la întrebare.

Autorii sondajului spun că moldovenii sunt mai reticenţi în privinţa vectorului european din mai multe motive.

„Determinată, probabil, şi de anumite probleme economice şi o campanie mai susţinută, şi, în mare parte, de o anumită decepţie. Până acum, acest vector anunţat de integrare europeană n-a adus anumite rezultate sau rezultate mai rapide.”, a declarat NICOLAE BODEAN, membru al Asociaţiei Sociologilor şi Demografilor din Republica Moldova.


Preluat de la: Publika.md