Șoferul unui BMW a fost surprins în timp ce conducea mașina cu un picior scos afară pe geam

Obrăznicia sau nepăsarea la volan a unora n-are margini. Un şofer a fost surprins în timp ce conducea autoturismul cu un picior scos afară pe geam. Mai mult, a ieşit pe contrasens şi a trecut fără nicio jenă peste linia dublă continuă. S-a întâmplat acum două zile pe viaductul din Capitală.

Imaginile video, filmate de către alţi participanţi în trafic, au fost postate ulterior pe reţelele de socializare.

După publicarea imaginelor, oamenii legii s-au autosesizat şi l-au identificat pe conducătorul auto. Este vorba de un tânăr, de 22 de ani.

Acesta s-a ales cu o amendă în valoare de 1500 de lei şi trei puncte de penalizare pentru încălcarea regulilor de circulaţie rutieră şi expunerea în pericol a altor participanţi în trafic.


Preluat de la: Publika.md