Crește alarmant numărul cadrelor medicale care s-au îmbolnăvit de COVID-19. Doar ieri, ministerul Sănătății a anunțat că alți 20 de lucrători medicali au contractat virusul. Ceea ce înseamnă că, de la debutul pandemiei și până în prezent, peste patru mii de angajați din sistemul medical, mai exact 4 084, s-au infectat cu noul tip de Coronavirus. Această cifră reprezintă peste 11 la sută din numărul total de cazuri de COVID-19 care s-au înregistrat în țara noastră.
Potrivit Ministerului Sănătății, aproape jumătate din numărul acestora, mai exact 1 849, sunt asistenți medicali.
Expuși riscului de a se îmbolnăvi sunt și medicii. Ei se situează pe locul doi în topul îmbolnăvirilor cu 1 706 de cazuri. 708 dintre cei care au contractat virusul sunt infirmiere, iar 451 sunt angajați din rândul personalului auxiliar.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, până acum, 30 de cadre medicale au murit după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19.
Preluat de la: Publika.md