Situaţie alarmantă în SUA. Cel puţin 21 de oameni au murit din cauza vremii extreme

Cel puțin 21 de oameni au murit din cauza unui val de frig extrem care s-a abătut asupra unor regiuni din Statele Unite. În statul Texas, peste 2 milioane de oameni îngheață în case, după ce rețeaua de energie electrică a cedat. Din cauza gerului, şi ţevile de apă se sparg și inundă casele în care oamenii tremură de frig.  

Obişnuiţi cu ierni mult mai blânde, mulţi încearcă să se încălzească cu instalaţii improvizate ori suprasolicitându-le pe cele existente. Temperaturile au ajuns în ultimele zile la minus 20 de grade Celsius. În Houston, patru oameni au murit într-un incendiu declanşat de la un șemineu. Alte decese au avut loc din cauza accidentelor de mașină provocate de drumurile înghețate sau a intoxicaților cu monoxid de carbon. Oamenii stau la cozi pentru a-şi umple buteliile cu propan sau pentru a-şi cumpăra provizii.

Mii de locuitori ai unui orăşel din Texas s-au confruntat şi cu un mesaj revoltător din partea primarului localităţii. Acesta și-a dat demisia după ce le-a spus că nu este treaba autorităților locale să-i ajute. Tim Boyd a scris pe Facebook că fiecare este responsabil pentru familia sa, acuzându-i în același timp că sunt leneși și așteaptă pomană.

„Doar cei puternici vor supraviețui, cei slabi vor pieri”, a mai scris primarul.

Nu doar oamenii suferă din cauza gerului. Neobișnuite cu scăderea bruscă de temperatură, mii de ţestoase au eşuat pe plajele din sudul Texasului. Voluntarii au transportat aproximativ 4.700 de broaşte la un centru de evenimente, unde sunt ţinute în căzi cu apă.

„Din cauză că apa este rece, ţestoasele nu îşi pot mişca înotătoarele ca să ajungă la suprafaţă.”, a spus directorul operaţiunii de salvare, Wendy Knight.

Specialiștii afirmă că, în condiții meteorologice normale, circa 150 de țestoase eșuează anual, iarna, în această regiune. Situaţia din acest an este, însă, fără precedent.


Preluat de la: Publika.md