Situaţia a revenit la calm la frontiera afgano-pakistaneză după confruntările de luni, afirmă Kabulul

‘Tirurile au încetat, situaţia este calmă’, a declarat Zabihullah Mujahid.

Pakistanul a întreprins luni lovituri aeriene în cele două provincii afgană de frontieră, Paktika şi Khost, în care, potrivit Kabulului, au fost ucişi opt civili – femei şi copii.

Aceste lovituri au declanşat o ripostă afgană cu tiruri ‘cu arme grele’ împotriva unor ţinte militare pakistaneze în zonele frontaliere, tiruri urmate de replici ale forţelor pakistaneze.

Guvernul taliban a ameninţat cu ‘consecinţe pe care Pakistanul nu ar fi capabil să le controleze’.

Această gravă escaladare a tensiunilor între cele două state musulmane a determinat Washingtonul să cheme Pakistanul să ‘facă dovadă de reţinere’, iar pe talibani să-i ţină sub control pe extremişti.

După revenirea la putere a talibanilor în 2021, tensiunile de la frontiera celor două state s-au inflamat.

Pakistanul afirmă că grupări armate, precum talibanii pakistanezi din Tehreek-e-Taliban Pakistan (TTP), întreprind atacuri puse la cale de pe teritoriul afgan, trecând frontiera foarte poroasă dintre cele două state, în timp ce guvernul afgan neagă că ar găzdui astfel de grupări armate străine.


Preluat de la: Timpul.md