Semnal de alarmă de la medici. Mahler: Sunt tot mai multe forme de COVID care se remit mult mai greu sub tratament

Beatrice Mahler, managerul institutului Marius Nasta, spune că în spital ajung pacienți cu forme grave sau moderate de COVID-19, iar tot mai multe forme de boală răspund mai greu la tratament. Ea îi îndeamnă de asemenea pe cei care au simptome să nu vină la spital – și în niciun caz cu transportul în comun – ci să îi cheme pe cei de la DSP pentru recoltarea de probe necesare testului COVID.

„La noi efortul este maxim, nu am simțit deloc o relaxare în ceea ce privește numărul de cazuri, dimpotrivă, cazurile care sunt prezente pe secție sunt cu forme severe și moderate, tot mai multe forme care se remit mult mai dificil sub tratament, pacienți care sunt pe toate grupele de vârstă, n-aș putea spune că sunt doar pacienți vârstnici sau pacienți cu comorbidități. E adevărat, la ei formele sunt mult mai dificile și mult mai greu de manageriat, pentru că apar dezechilibre și pe celelalte patologii”, a spus Mahler la Digi24.

„Un lucru pe care îl sesizăm tot mai mult în ultimele zile și care a crescut foarte mult presiunea pe activitatea colaterală activității din secție sunt cazurile de pacienți cu simptomatologie, pacienți suspecți, care se prezintă de bunăvoie la spital pentru evaluare și testare. E foarte bine că fac asta, dar ar fi și mai bine dacă ar respecta reglementarea în care telefonul dat către DSP aduce cu sine recoltarea la domiciliu și atunci pacientul nu s-ar mai deplasa – și sper că nu se deplasează cu mijloacele de transport în comun”, a adăugat ea.

digi24.ro.


Preluat de la: Publika.md