Despre acest lucru a vorbit Secretarul General al ONU, António Guterres, la cea de-a Noua Conferință Internațională de la Tokyo privind Dezvoltarea Africii, care are loc la Yokohama, Japonia, transmite news.un.org.
Potrivit lui, de mai bine de trei decenii această conferință „întruchipează spiritul multilateralismului – bazat pe respect reciproc, responsabilitate comună și credința profundă în potențialul Africii”.
Șeful ONU a menționat că tema conferinței din acest an – „Crearea împreună a soluțiilor inovatoare cu Africa” – arată că punctele forte ale continentului pot „contribui la formarea unei lumi mai pașnice, prospere și durabile atît în interiorul Africii, cît și dincolo de granițele ei”.
Secretarul General a evidențiat cinci priorități pentru viitor. Prima dintre ele este reformarea instituțiilor de guvernanță globală.
„Africa trebuie să aibă o voce mai puternică în conturarea deciziilor care îi influențează viitorul. Aceasta include reforma, de mult timp așteptată, a Consiliului de Securitate, unde, în mod uimitor, Africa nu are un membru permanent, iar alte regiuni rămîn subreprezentate”, a spus el.
El a subliniat, de asemenea, necesitatea adoptării unor măsuri decisive pentru a ușura povara datoriilor țărilor în curs de dezvoltare.
Guterres a evidențiat printre priorități investițiile în lanțuri valorice globale sustenabile și integrarea regională. El a numit un „paradox” faptul că „Africa are un potențial uriaș în domeniul energiei regenerabile, dar primește doar două procente din investițiile mondiale în acest sector, iar 600 de milioane de africani trăiesc fără electricitate”.
Preluat de la: Noi.md