Șeful IGSU, de Ziua Salvatorului: "În spatele tuturor reușitelor, stau oameni și echipe"

„Tradițional, pe 5 aprilie, sărbătorim Ziua profesională a angajaților IGSU „Ziua Salvatorului”! Este un frumos prilej de a scoate în evidență reușitele noastre obținute pe parcursul a încă unui an de activitate. Este un motiv special de a menționa colegii exemplari, de a ne onora veteranii, dar și să cinstim memoria eroilor noștri căzuți la datorie.

În această zi vorbim despre realizări și planuri, care devin tot mai ambițioase pe an ce trece. Dar, în spatele tuturor reușitelor, stau oameni și echipe care acceptă provocările, înfruntă greutățile și produc rezultate {…}”, se arată în mesajul lui Alexandru Oprea.

Contactată de Noi.md, Liliana Pușcașu, ofițer de presă al IGSU, a menționat că, în prezent, în cadrul Inspectoratului sînt peste 2 mii de angajați. Aceasta a mai precizat că astăzi, în cadrul instituției, va avea loc un eveniment festiv oficial și, de asemenea, se va desfășura Gala Premianților.


Preluat de la: Noi.md