Șefa Europol: Crima organizată este în creștere în Europa

Potrivit lui Catherine de Bolle, în Europa „crima organizată este în creștere” și „exploatează orice slăbiciune”.

Ea a atras atenția asupra traficului de droguri, care este în creștere în Europa și care, la rîndul său, alimentează violența. Potrivit Europol, producția de cocaină este în plină expansiune în America Centrală și de Sud, iar Europa este invadată de acest drog.

„Situația este gravă”, a declarat de Bolle, menționînd că traficul cu alte droguri este, de asemenea, în creștere.

Potrivit șefei Europol, banii obținuți din droguri în Europa rămîn în cea mai mare parte pe continent și sînt investiți în economiile locale. „Acest lucru face din crima organizată unul dintre cele mai mari pericole ale timpurilor noastre”, a avertizat oficiala.

Ea a declarat că poliția din Europa are nevoie de mijloace tehnice, de competențe și de personal pentru a contracara rețelele criminale și că „dacă nu investim mai mult, vom pierde această luptă”.

Europol a constatat anterior că mai mult de o treime dintre cele mai amenințătoare grupuri criminale din UE își spală veniturile prin intermediul bunurilor imobile.

De asemenea, agenția raportează periodic cu privire la interceptarea transporturilor de droguri din America Latină și la destructurarea rețelelor europene de trafic de droguri.


Preluat de la: Noi.md