Șefă de secție de la maternitatea nr. 2 din Capitală, despre gravidele cu COVID-19 care au născut și cele care sunt la tratament

La maternitatea nr.2 din Chișinău la data de 25 aprilie sunt nouă gravide bolnave cu coronavirus. Trei dintre acestea au o stare de gravitate medie cu o dinamică pozitivă. Declarațiile au fost făcute de Maria Znagovan, șef de secție la maternitatea nr.2. Potrivit acesteia, de la începutul pandemiei în țara noastră, la instituția respectivă au fost depistate 84 de paciente cu virusul Covid-19.

„De la începutul pandemiei, în total, la maternitate au fost internate 84 de persoane infectate (gravide, lăuze, copii, femei cu probleme ginecologice). Din 84, 41 au fost gravide. Din cele 41, 28 de gravide au fost tratate și externate. Patru gravide care se tratau de COVID-19 au născut. La moment, în maternitate sunt 9 paciente cu coronavirus și urmează tratamentul. Gravide care ar necesita un tratament mai intensiv nu avem”, a menționat Maria Znagovan.

Totodată, șefa de secție de la maternitatea nr.2 a declarat că doi copii s-au născut fiind infectați cu COVID-19, însă la externare testele acestora au arătat negativ, astfel, bebelușii au plecat acasă sănătoși.

 

 


Preluat de la: Publika.md