Sediul Inspectoratului de poliţie Rezina, cuprins de flăcări. A ars acoperişul clădirii

La Inspectoratul de Poliție Rezina al IGP s-a produs un incendiu.

Luni dimineață, în jurul orei 3:50, polițistul din serviciul de gardă a observat o lumină puternică în aripa stângă a sediului. În scurt timp, flăcările au cuprins întreg acoperișul instituției.

La fața locului au intervenit patru autospeciale ale Serviciului Situații Excepționale, la lichidarea incendiului participând pompierii și angajații Inspectoratului de Poliție.

Victime nu sunt. Pagubele materiale se rezumă la acoperișul instituției și un birou, parțial afectat, din aripa stângă, de la etajul superior. Toate documentele, precum și armamentul au fost evacuate din clădire.


Preluat de la: Publika.md