‘Se va face o nouă analiză!’

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în acest moment, Cătălin Cîrstoiu este candidatul alianţei PSD-PNL, dar acesta trebuie să clarifice public toate aspectele care ţin de problemele sale personale. La final, va exista o nouă analiză. ”Să putem să mergem mai departe sau să vedem ce decizie de ia”, a afirmat liderul PNL.

Nicolae Ciucă a afirmat, joi seară, la Digi 24, că în şedinţa de luni a coaliţiei s-a discutat despre candidatura la Primăria Capitalei. ”A fost o decizie prin care am convenit ca în această săptămnă (…) să existe acţiunea aceasta de clarificare din partea domnului doctor a tuturor acestor aspecte care ţin de persoana domniei sale, pentru ca, în final, să putem să avem din nou o analiză şi să putem să mergem mai departe sau să vedem ce decizie de ia”, a declarat Nicolae Ciucă, relatează News.ro. Acesta a adugat că, ”în momentul de faţă, domnul doctor este propunerea de candidat la Primăria Capitalei, a noastră, a coaliţiei”. Ciucă afirmă că medicul Cîrstoiu a fost propunerea lui Marcel Ciolacu, ”în procesul de identificare a candidatului” şi, atâta timp cât acesta i-a cerut să clarifice situaţia ”este normal să respecte cererea pe care domnul prim ministru Marcel Ciolacu a adresat-o”.

Întrebat ce se va întâmpla dacă medicul Cîrstoiu nu va aduce claridicări, Ciucă a precizat că premierul Marcel Ciolacu i-a mai cerut încă odată lui Cătălin Cârstoiu, chiar în cursul zilei de joi, să facă clarificări publice: ”Este o chestiune care ţine de clarificarea unor probleme personale (…) eu nu am cum să judec pe anumite supoziţii, pe anumite date un anumit aspect”. Ce spune Cîrstoiu Cătălin Cîrstoiu, candidatul susținut de PSD-PNL la Primăria Capitalei, spune că nu se retrage din competiția pentru alegerile locale, totul după ce au circulat mai multe zvonuri în acest sens.

„Nu, nu mă retrag. Să nu vă așteptați de la mine la așa ceva. Nici dacă îmi va cere domnul Marcel Ciolacu. Căci nu eu am fost cel care a căutat un candidat la Capitală și a ajuns la varianta Cătălin Cîrstoiu, și, cum am mai zis, eu nu am solicitat nimănui nimic în ideea asta”, a spus Cîrstoiu, la emisiunea Hai România, de la Evenimentul Zilei. „Atât domnul Marcel Ciolacu cât și domnul Nicolae Ciucă sunt oameni serioși. Mi-am dat seama din discuțiile pe care le-am avut cu ei că sunt oameni politici cu coloană vertebrală. Își asumă un lucru și-l duc până la capăt. Nu joacă nimeni „Alba-Neagra” în această situație”, a punctat Cătălin Cîrstoiu (pe larg, aici). Anunțul Gabrielei Firea Gabriela Firea a anunţat, joi, că situaţia candidatului susţinut de coaliţie la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, va fi discutată într-o întâlnire a liderilor PSD şi PNL coaliţiei, la finalul acestei săptămâni sau sau luni dimineaţa. Premierul şi liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, întrebat dacă ia în calcul retragerea candidaturii medicului Cătălin Cîrstoiu de la Primăria Capitalei, că nu a avut o astfel de discuţie cu preşedintele PNL Nicolae Ciucă şi nici cu Cîrstoiu, sau vreo discuţie de a veni cu alt candidat. Acesta a mai spus că primul pas ar fi ca medicul Cîrstoiu să organizeze o conferinţă de presă în care să răspundă acuzaţiilor care i se aduc.


Preluat de la: Timpul.md