Se anunță cea mai amplă demonstrație împotriva lui Boiko Borisov: ”Mafia oligarhilor a preluat controlul asupra națiunii”

 

​Miercuri sunt anunțate cele mai masive proteste în marile orașe din Bulgaria, premierul Boiko Borisov fiind tot mai contestat pe fondul crizei politice declanșate de scandalul de corupție, criză ce este privită cu îngrijorare de Berlin și Bruxelles, scrie Politico.eu.

De mai bine de două luni, Borisov se confruntă cu demonstrații zilnice majoritatea protestatarilor care îi cer demisia fiind tineri care acuză faptul că ”mafia oligarhilor a preluat controlul asupra națiunii” prin intermediul justiției, presei și apartului de securitate.

Miercuri ar urma să aibă loc ”mare revoltă națională” împotriva lui Borisov, fost pompier și bodygurad al cărui partid face parte din familia popularilor europeni, alături de creștin-democrații cancelarului Germaniei Angela Merkel.

Protestatarii au ales ziua de miercuri pentru că este prima zi de reluare a sesiunii parlamentare în care premierul va încerca să lanseze controversata sa propunere de revizuire a constituției.

Borisov a spus la mijlocul lunii august, referitor la solicitarea de a demisiona, că înțelege dorința profundă de schimbare și că, în acest sens, propune un fel de ”restart” prin modificarea Legii fundamentale.

Mișcarea sa însă este privită doar ca o modalitate de a trage de timp, în condițiile în care nu deține majoritatea de două treimi necesară pentru formarea unei constituante (ulitma a fost constituită în 1991).

De altfel, demersul său a fost ridiculizat de președintele Bulgariei, Rumen Radev, aliat al Partidului Socialist și cel mai mare rival al lui Borisov. ”Poate mafia să reformeze țara? Răspunsul este evident: NU!”, a comentat președintele.

Sub lupa demnitarilor de la Bruxelles

Spre deosebire de Polonia și Ungaria, scrie Politico, statul de drept din Bulgaria nu a făcut obiectul unor sancțiuni, în ciuda corpuției oligarhilor extinsă de la domeniul construcțiilor ilegale, până la utilizarea abuzivă a agenților serviciilor secrete.

Protestatarii mai cer și demisia procurorului general Ivan Geshev care refuză să își depună mandatul. Singurul care a făcut pasul înapoi a fost ministrul Justiției.

De ani de zile, Bulgaria a evitat sancțiunile UE pentru simplul motiv că premierul a ezitat să deschidă un război ideologic împotriva Bruxelles-ului. Ba, dimpotrivă, a fost mereu dornic să afișeze loialitate față de popularii europeni și Merkel, notează sursa citată.

Declanşatorul protestelor a fost apariţia unor imagini în care poliţia scoate un politician al opoziţiei de pe o plajă publică folosită ca proprietate privată de Ahmed Dogan, un oligarh bulgar.

În ziua următoare, procuratura a percheziţionat sediul preşedinţiei şi a reţinut doi consilieri ai şefului statului sub acuzaţiile de trafic de influenţă şi furt de secrete de stat.


Preluat de la: Timpul.md