Imobilele din jurul Autogării Centrale au devenit subiect de scandal. Unul dintre proprietarii companiei care deține imobilele și-a creat o firmă nouă, a obținut un contract de chirie a imobilelor, semnat tot de el din partea ambelor părți, și acum le oferă altor comercianți spații la preț de zeci de ori mai mare decât ar plăti el pentru acestea.
Asta reiese din declarațiile făcute de avocatul companiei Central House, Andrei Iosip, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit celor relatate, interesele patrimoniale ale companiei SRL „Central House”, deținătoarea imobilelor, sunt prejudiciate de mai mult de doi ani. Aceasta a fost declarată insolvabilă, chiar dacă pentru chiria bunurilor se achită mai mult de 100.000 de euro lunar de către beneficiarii finali.
Accesul la ștampilă și puterea „nemărginită” a administratorului
Compania SRL Central House are în calitate de asociați persoana juridică SRL „Ubicuit Grup” (70 %), persoana fizică Perciun Vitalie (20 %) și alte 3 persoane fizice străine. Funcția de administrator statutar a fost exercitată de către Perciun Vitalie, cel care deține o cincime din capitalul companiei.
Tot el a fost cel care sa inițiat procesului de insolvabilitate față de întreprinderea administrată, invocând incapacitatea de plată a acesteia. A făcut-o din numele unei alte companii, fondator al căreia este Perciun Ana, iar administrator – Perciun Vitalie.
„La cererea introductivă a SRL Central House s-a alăturat creditorul SRL Central Grup, invocând că deține drept de creanță.”
Astfel, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău sediul Central din 10 iunie 2020 a fost admisă cererea introductivă a SRL Central House și cererea de alăturare a SRL Central Group și s-a intentat procesul de insolvabilitate față debitorul SRL Central House ca urmare a constatării incapacității de plată a acestuia. Decizia poate fi consultată AICI.
Ulterior, administratorul de insolvabilitate desemnat – Crețu Adriana – a fost împuternicit de instanță să preia controlul asupra bunurilor aflate în proprietatea Central House, însă acest lucru a întâlnit piedici din partea lui Perciun Vitalie.
„Analizând actele juridice și contabile ale debitorului, administratorul insolvabilității a constatat că debitorul SRL Central House deține în proprietate bunurile imobile cu numerele cadastrale: 0100206.340.01; 0100206.341.01; 0100206.343.01; 0100206.344.01; 0100206.345.01; 0100206.346.01; 0100206.380.01; 0100206381.01; 0100206.382.01; 0100206.383.01; 0100206.384.01; 0100206.385.01; 0100206.386.01; amplasate pe adresa mun. Chișinău, str. M. Varlaam, 58, cu suprafața totală de 2701,8 m.p.
Totodată, s-a mai stabilit și faptul că pe data de 01 august 2018 SRL „Central House”, fiind administrată de Perciun Vitalie, a încheiat cu SRL „Central Group”, o întreprindere afiliată și administrată de același Perciun Vitalie, un contract de locațiune.
Cum 3 euro devin 50 printr-o singură semnătură
Conform contractului de locațiune, pentru folosirea spațiului închiriat, locatarul SRL „Central Group” s-a obligat la achitarea chiriei în mărime de 10 euro/lună pentru perioada 1 august 2018 — 31 decembrie 2018, 5 euro/lună pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 iulie 2019, 3 euro/luna pentru perioada 1 august 2019- 1 august 2047, inclusiv TVA, pentru 1 m.p., din suprafața comercială deținută în locațiune. Totodată, în pct. 3.4 al contractului de locațiune este stabilit faptul că locatarul efectuează plata chiriei și serviciilor comunale o dată la 6 luni.
În continuare SRL Central Group oferă bunurile imobile ale SRL Central House în sublocațiune la cca. 60-70 de chiriași la un preț ce oscilează între 40-50 euro pentru un m.p, la care se mai adună serviciile comunale și serviciile de pază.
Adică, SRL Central House primește drept preț pentru locațiune a 2701,8 m.p. suma de cca. 8 000 euro/lunar de la SRL Central Group pe când SRL Central Grup primește de la chiriași cel puțin 100 000 euro/lunar.Preluat de la: Timpul.md